Artista britanică, decedată la vârsta de 27 de ani, în iulie 2011, avea în organism, în momentul decesului, o concentraţie de alcool de peste cinci ori mai mare decât limita legală, adică 416 miligrame de alcool la un decilitru de sânge, au anunţat, marţi, anchetatorii britanici.
În octombrie 2011, Suzanne Greenaway, medicul legist însărcinat cu anchetarea circumstanţelor în care a murit celebra cântăreaţă, a anunţat că artista britanică a decedat accidental, din cauza unei absorbţii puternice de alcool după o perioadă de abstinenţă.
Însă aceste concluzii au fost reexaminate, după ce s-a constatat existenţa unui viciu de procedură. Suzanne Greenaway nu avea o vechime de cel puţin cinci ani - cerută în Marea Britanie - pentru a se ocupa de o astfel de anchetă, fapt care a obligat-o să demisioneze în noiembrie 2011, informează agenţia Mediafax.
Ea a fost numită în acest post de soţul ei, Andrew Reid, care este tot medic legist. Andrew Reid a fost nevoit, la rândul lui, să demisioneze în decembrie 2011, după lansarea unei proceduri disciplinare împotriva lui.
Marţi, Shirley Radcliffe, medicul legist însărcinat cu reexaminarea concluziilor anchetei iniţiale, a ajuns la concluzia că Amy Winehouse a murit într-adevăr din cauza unui "abuz toxic de alcool", adăugând că artista avea în sânge "o concentraţie de alcool care este adeseori asociată cu decesul".
Ea a precizat că artista "băuse din iniţiativă proprie mult alcool" şi că "două sticle goale de votcă se aflau pe covor" atunci când a fost descoperită moartă în patul ei, în apartamentul pe care îl avea în cartierul Camden în nordul Londrei.
Amy Winehouse a murit pe 23 iulie 2011, după ce s-a confruntat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi de droguri.
Fanii şi criticii laolaltă i-au aclamat farmecul necizelat, umorul incisiv şi combinaţia unică de jazz şi soul care îi caracterizau muzica. Un alt avantaj al controversatei artiste britanice era talentul incontestabil de compozitoare - muzica pe care a scris-o este, fără excepţie, profund personală, de o candoare brutală, notează Mediafax.
Cele două discuri lansate în timpul vieţii sale, "Frank" şi "Back to Black" - recompensat cu cinci premii Grammy -, s-au vândut în peste 12 milioane de exemplare în întreaga lume. Lansat în 2006, "Back to Black" a devenit, după moartea divei, cel mai bine vândut album al secolului al XXI-lea, în Marea Britanie. Acel record a fost la rândul lui doborât în decembrie 2011 de albumul "21" al cântăreţei Adele.
Foto: Mediafax
Amy Winehouse a murit accidental
Justiţia britanică a confirmat că decesul cântăreţei a fost accidental, cauzat de abuzul de alcool, după o reexaminare a probelor, iniţiată în urma descoperirii unui viciu de procedură comis în timpul anchetei iniţiale.