Amna, îndrăgostită de cel mai bun prieten al Adelinei Pestriţu

Amna, interpreta hitului internaţional “Tell Me Why”, se declară îndrăgostită de cel mai bun prieten al Adelinei Pestriţu. Nu este vorba de un bărbat ascuns încă de ochii presei, ci de căţelul prezentatoarei de la Kanal D, un haios bichon alb, cu care aceasta îşi împarte locuinţa.

Amna şi Adelina s-au întâlnit zilele trecute la un salon de înfrumuseţare, ocazie cu care au făcut schimb de impresii despre două pasiuni comune: frumuseţea şi animalele de companie. Amna s-a şi fotografiat alături de Noby, bişonul maltez care o însoţeşte peste tot pe Adelina.

“Este foarte simpatic, alb şi pufos. Eu am acasă un ciobănesc german, Spike, care mă însoţeşte la jogging în pădurea Băneasa”, declară solista.



 Amna a colindat în ultima lună toată ţara, având concerte în fiecare zonă, din Banat până în Moldova şi la malul mării. Artista a inclus în noul său show şi cea mai recent piesă, “Feel Alone”, proaspăt intrată în playlist-urile radiourilor.