America a încremenit de frig: 25 de imagini incredibile care arată cum lovește Vortexul Polar

Baloanele de săpun îngheață pe loc, apa fiartă se preface imediat în zăpadă, iar berea îngheață în sticle. Iată și alte efecte ale Vortexului Polar care a lovit America!
Un vânt arctic îngheţat cunoscut ca "vortex polar" a adus temperaturi minime record în cea mai mare parte a zonei de centru din SUA. Potrivit ultimului bilanț, cel puţin 21 de persoane au murit săptămâna trecută din cauza temperaturilor extrem de scăzute înregistrate în Statele Unite, îndeosebi în statele Michigan și Illinois.

Unele dintre cele mai scăzute valori termice s-au înregistrat în International Falls, Minnesota, acolo unde termometrele au arătat -48 de grade Celsius, mai frig şi decât la Polul Sud, unde se aşteptau temperaturi de -31 de grade Celsius.
Temperaturile au ajuns însă chiar la minus 53 de grade Celsius în unele zone din SUA, suficient încât să ducă la degerături în mai puțin de cinci minute.

Săptămâna trecută, școlile au fost închise în multe oraşe, inclusiv în Chicago, unde se află al treilea cel mai mare sistem şcolar din ţară, iar poliţia a avertizat că există riscul unor accidente pe autostrăzile îngheţate.

Cel puţin 2.700 de zboruri au fost anulate tot săptămâna trecută, cele mai multe fiind la cele două aeroporturi din Chicago. Alte 1.800 de zboruri programate pentru joi au fost, de asemenea, anulate.

Operatorul feroviar Amtrack a informat că a anulat toate trenurile din şi în afara Chicago, iar compania General Motors a anunţat că va suspenda temporar activitatea a 11 fabrici din Michigan, precum şi a Centrului Warren Tech, după ce furnizorul local de utilităţi a făcut un apel la economisirea gazelor naturale.
Şi Fiat Chrysler Automobiles a oprit activitatea în două uzine.

Alerte pentru reducerea consumului de gaze naturale au fost transmise către locuitorii din Michigan şi pe telefoanele mobile.

Valul de frig care afectează SUA în aceste clipe a fost descris ca „gerul unei generații”. Este un fenomen atât de rar încât puțin probabil să se mai întâmple curând.

Operatorii de căi ferate au dat foc șinelor de tren în Chicago, pentru a asigura continuarea transportului feroviar, autoritățile și medicii avertizează oamenii asupra degerăturilor pe care le riscă dacă stau și numai pentru câteva minute afară, baloanele de săpun îngheață pe loc, apa fiartă se transformă instantaneu în zăpadă, iar berea îngheață în sticle înainte să ajungă la destinație.

Berea din camioanele companiei Kegged a înghețat în trafic, marți, iar asta înainte ca temperaturile să ajungă la valorile record anunțate de meteorologi.
Majoritatea transporturilor de bere din SUA, mai ales din Nord, au fost sistate în așteptarea unor temperaturi mai ridicate.

Oamenii s-au protejat cum au putut de efectele gerului, izolând ușile și ferestrele și evitând să iasă afară. Însă unii au fost nevoiți să înfrunte temperaturile extreme. Bored Panda a publicat aceste imagini incredibile care arată cum lovește Vortexul Polar.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod