Amal Alamuddin i-a dat un cadou de nuntă inedit lui Clooney

Avocata, care s-a căsătorit recent cu actorul american, i-a cumpărat acestuia doi câini din rasa cocker spaniel drept cadou de nuntă, informează site-ul contactmusic.com, citat de Mediafax.

Amal, care i-a mai dăruit soţului ei şi butoni de cămaşă personalizaţi cu prenumele lui în limba arabă, înainte de nunta lor organizată la Veneţia, l-a surprins pe actor dăruindu-i doi câini, în timpul lunii de miere petrecute în Berkshire, sud-estul Angliei.

4ani a fost căsătorit Clooney cu actrița Talia Balsam
"Amal i-a cumpărat lui George doi câini din rasa cocker spaniel, de două-trei luni, ca un cadou de nuntă, şi aceştia îl aşteptau în casă", a declarat o sursă pentru revista Us Weekly.
"Unul dintre ei este foarte neastâmpărat şi trebuie ţinut în lesă. George îi iubeşte pe amândoi", a mai spus sursa citată.

George Cloney mai are un câine din rasa cocker spaniel, pe care îl cheamă Einstein şi care a fost adoptat dintr-un adăpost de animale.

George Clooney şi Amal Alamuddin, care s-au logodit în luna aprilie, după o relaţie de şase luni, s-au căsătorit la Veneţia, în prezenţa unui număr de aproximativ 100 de invitaţi, printre care s-au aflat mai multe celebrităţi din industria de divertisment, precum actorul Matt Damon şi rockerul Bono, notează Mediafax.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod