Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, primul Revelion acasă, pentru siguranța sarcinii

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au sărbătorit trecerea un noul an acasă, alături de cei dragi, fiind primul Revelion din ultimii ani în care nu petrec vacanța peste hotare.

Dacă în anii trecuți s-au relaxat în Australia și Dubai, de această dată au ales intimitatea apartamentului lor din București. Motivul principal l-a reprezentat faptul că artista este însărcinată în luna a noua, iar o deplasare, fie ea cu avionul sau cu mașina, este contraindicată.

Astfel se face că și-au invitat părinții acasă, ocazie cu care Alina și-a demonstrat, încă o data, abilitățile de buna gospodină, ajutată de membrii familiei.

 
“Anul acesta Crăciunul a fost altfel. De obicei mergeam la bunica mea la Roșiorii de Vede, însă un drum lung ar fi fost riscant pentru sarcina mea avansată în acest moment. Am intrat în luna a noua. Așa că familia extinsă s-a reunit la noi acasă de data această. Am fost patru generații la aceeași masă, dacă e să o punem la socoteala și fetița noastră. Ne-am pregătit de zor cu tot ce trebuie pentru masa tradițională, bineînțeles cu ajutorul mamei mele, al soacrei, al mătușilor si al bunicii mele.
Eu am cea mai fost răsfățată, recunosc! Ne-am bucurat de zarvă, de veselie și de cadouri pentru fiecare membru al familiei. Chiar și Bebica a avut daruri sub brad, câteva lucrușoare drăguțe”
, declară Alina Sorescu.



Alexandru Ciucu subliniază, la rândul lui, că a preferat să își știe soția în siguranță, acasă, decât să mai plece la schi sau într-o vacanță exotică, așa cum a procedat până acum în fiecare an.

”Nici de Revelion nu am plecat din București și nici Alina nu a participat la vreun eveniment. Am hotărât că e cel mai înțelept lucru pentru ea și Bebica. Am sărbătorit împreună cu prietenii. A fost primul an în care nu am bifat o destinație interesantă de vacanță, de obicei unde e mai cald și nici tradiționala noastră repriză anuală de schi”, a declarat cunoscutul designer de costume masculine.