Alina Dijmărescu, fiica fostului demnitar român Eugen Dijmărescu, a fost găsită moartă într-o cameră de hotel din Okinawa, Japonia, informează site-ul inpolitics.ro, citat de Realitatea TV. Ea ar fi suferit un atac de cord survenit, se pare, în urma activității profesionale foarte intense din ultimii ani.
Alina Dijmărescu (36 de ani) s-a stabilit în Japonia atunci când tatăl său a fost numit ambasador al României în ţara asiatică.
Eugen Dijmărescu - fost vice-premier, ministru de finanţe, senator, ambasador şi viceguvernator BNR, în prezent director al Fondului de Garantare a Depozitelor - a fost la un pas de leşin la aflarea veştii. Tatăl lui Dijmărescu, bunicul Alinei, a suferit un accident vascular şi se află la spital.
Sâmbătă, familia va organiza la București o slujbă religioasă în amintirea tinerei, informează inpolitics.ro.
În Japonia, mortile din suprasolicitare la serviciu se numesc Kasoshi. Primul asemenea caz a fost raportat în 1969, când un bărbat de 29 de ani, căsătorit, a murit în departamentul de curierat al celui mai mare ziar național, informează Realitatea TV.
Şi în România au fost înregistrate astfel de cazuri. Raluca Stroescu era manager de audit la filiala română a companiei Ernst&Young şi a fost găsită moartă în apartamentul ei, cadavrul tinerei având o greutate mai mică de 40 de kilograme. Colegii Ralucăi au spus că ea lucrase intensiv în ultimele trei săptămâni la un important proiect de audit şi slăbise 7 kilograme.