Alina Brăilescu a condus anul acesta echipa Alina Brăilescu Academy care a realizat întreaga zonă de machiaj pentru Gala Avanpremiere, cel mai important eveniment de modă al toamnei.
“Alina Brăilescu, cu a sa Alina Brăilescu Academy are un început mai mult decât curajos în zona show-urilor de modă din România, asumându-și, cu succes, întreaga zonă de machiaj a Galei Avanpremiere ediția a 11-a, cel mai important și complex eveniment multi-brand de fashion din România, în acest moment”, a spus Alin Gălățescu, organizatorul Galei Avanpremiere și critic de modă.
“Alina reprezintă o surpriză pentru mine, dezvoltând abilități care au condus-o din postura de model în cea de manager a unei agenții de modeling, cu care eu lucrez foarte bine, apoi în cea de make-up artist profesionist și în fine, acum în cea de educator (prin Academia de make-up Alina Brăilescu). Alina e un talent real, în care eu am încredere și sunt convins că împreună vom avea în continuare proiecte de succes”, a adăugat el.
Echipa de make-up Alina Brăilescu Academy s-a făcut remarcată la cel mai important eveniment de modă din toamna aceasta, unde a asigurat machiajul pentru cunoscuți designeri dar și pentru debutanți. Sub egida Avanpremiere s-au regăsit nume sonore din lumea modei ca Iris Șerban, Simona Semen, Anca și Silvia Negulescu sau Natalia Vasiliev, dar și debutanții Carmen Cherecheș, Loredana Novotni, Ștefan Muscă.
“Mi-a facut o deosebita placere să lucrez cu Alina și echipa sa de make-up - este profesionistă, bine organizată, creativă, a intuit cu precizie ceea ce îmi doream, realizând un machiaj perfect”, declară, tânăra debutantă, Loredana Novotni.
Avanpremiere 11 a avut loc pe 27 Noiembrie la Bell’Agio Casa, Alina Brăilescu Academy participând în calitate de partener.
“Suntem la a patra colaborare cu Gala Avanpremiere, în calitate de make-up artist, dar e prima participare sub noul nostru brand, Alina Brăilescu Academy”, explică Alina Brăilescu. “Cred că este foarte important să simți colectiile, să discuți cu designerii și să le înțelegi viziunea ca să poți realiza machiajul în funcție de colorimetria, textura și croiala pe care o au colecțiile. La fiecare ediție invit alături de mine cele mai talentate absolvente ale Academiei de make-up pe care o coordonez, ca într-un fel de proiect de diploma, iar experiența de fashion show este, pentru ele, pe cât de strălucitoare, pe atât de utilă.”
Alina Brăilescu Academy este una dintre cele mai ambițioase școli de make-up, care își propune să inițieze în arta machiajului atât femeile care doresc să învețe cum să realizeze un machiaj corect și de efect, în cel mai scurt timp, cât și pe cei care doresc să își construiască o cariera în make-up.
Posteaza comentariu