Alexandru Ciucu, un ziar din 1916 cadou pentru Regele Mihai

26 Octombrie 2011
Facebook Twitter Comenteaza
Alexandru Ciucu i-a dăruit Regelui Mihai, cu ocazia aniversării a 90 de ani de viaţă, un cadou cu totul special: o ediţie specială din 1916 a ziarului francez „Le Petit Journal” dedicată în întregime istoriei familiei Regale a României de la acea vreme.

Ziarul a fost câştigat de Ciucu la o licitaţie şi i-a fost trimis Regelui Mihai prin curierat, inserat într-o mapă de piele specială.

Mapa a fost realizată de Dan Coma, este personalizată cu coroana regală pe copertă şi conţine un mesaj al lui Alexandru Ciucu inscripţionat cu auriu: „La multi ani, Majestate!”.

Coperta ziarului îi prezintă pe Regele Ferdinand şi pe Regina Maria şi a fost lansat pe piaţă duminică, 16 septembrie 1916.  Publicaţia cuprinde informaţii şi ilustraţii despre familia Regală a României, precum şi date importante din istoria ţării.

Alexandru Ciucu a avut prilejul zilele trecute de a participa atât la dineul de la Ateneul Român, cât şi la discursul Regelui Mihai din Parlamentul României.


"Consider un mare privilegiu oportunitatea de a putea fi prezent la desfăşurarea unui eveniment istoric de talia celui din 25 octombrie 2011 aceasta zi avand o triplă conotaţie: Majestatea Sa Regele Mihai împlineşte 90 de ani, ia pentru prima dată cuvântul în faţa parlamentului în calitate de rege, şi tot pe 25 octombrie este şi ziua Armatei Române", declara Ciucu la începutul acestei săptămâni..

Alexandru Ciucu este o prezenţă obişnuită în cadrul evenimentelor la care participă membrii familiei regale.
La celebra nuntă a Prinţului Albert de Monaco designerul, deţinătorul singurului atelier de costume masculine Premium din România i-a realizat Principelui Radu câte o ţinută elegantă pentru fiecare eveniment inclus în suita de momente speciale ale nunţii regale.

Toate creaţiile au fost în întregime create şi executate în Atelierul de Înaltă Croitorie Alexandru Ciucu întocmai după rigorile impuse de participarea la o astfel de ceremonie.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod