„Am aflat că e fetiță cu ocazia ecografiei de 22 de săptămâni pe care am făcut-o la București. Fiind apoi plecați din țară, am ales să facem un nou control la o clinică din Viena. Ambele ecografii ne-au arătat același lucru”, declară Alina Sorescu.
Cei doi soți recunosc că erau aproape siguri că vor avea un băiețel. „Acesta a fost primul impuls. Când am aflat însă adevărul, m-am bucurat că este în primul rând sănptoasă iar sarcina evoluează cum trebuie. A simțit cum stare de gingășie pune stăpânire pemine. Fiind rac, sunt sensibilă și mămoasă, așa că voi intra mai bine în rol având o fetiță”, adaugă artista.
Designerul vestimentar mărturisește că își dorește mai mulți copii. „Cred că orice bărbat își dorește ca primul copil să fie băiat. Ne dorim mai mulți copii, așa ca băiețelul este încă așteptat. Ordinea până la urmă este mai puțin importantă”, declară Alexandru Ciucu.
Imediat ce au aflat că vor avea o fetiță, cei doi soți au așternut pe hârtie mai multe variante de nume. „Am făcut brainstorming și am ajuns la o listă scurtă. Urmează să ne decidem cât de repede. Cu siguranță, unul dintre nume va fi de sfânt pentru a o călăuzi în viață și pentru a petrece de mai multe ori într-un an”, spune artista.
Alina Sorescu a decis ca acum, în perioada sarcinii, să lanseze o noua piesă. Este vorba de „Numai tu”, o compoziție romantică și emoționantă, pe care a postat-o în premieră pe pagina ei de Facebook.
„Am așteptat să vină toamna. Este, spun eu, cea mai frumoasă melodie pe care am cântat-o vreodată. Este profundă, romantică, emoționantă. Este puțin mai tristă, dar am ales să o lansez în această perioadă fericită a vieții mele pentru că vorbește până la urmă despre dragoste, despre o situație pe care au trăit-o mulți dintre noi, într-un fel sau altul, iar muzica vine ca o alinare. Cânt cu și mai mult suflet acum. Simt că parcă dau pe afară emoțiile, iar cel mai bine îmi exprim emoțiile cântând”, mărturisește Alina Sorescu.
Posteaza comentariu