Designerul marchează o premieră pentru industria modei din România. El îşi va prezenta mâine seară noua lui colec'ie, “L’Homme.Roi 2012”, la Monte Carlo, devenind astfel primul designer român care organizează un show de modă în Principatul Monaco.
Alexandru Ciucu va pune în scenă un spectacol 100% românesc pentru invitaţi din lumea diplomatică, politică şi a modei. Evenimentul va avea loc marţi, 28 februarie, în sala Debussy a renumitului Hotel du Paris, proprietatea Prinţului Albert de Monaco.
Incinta încărcată de istorie va găzdui o prezentare de modă 100% românească, de la modele, până la make-up artişti şi hair stilişti. Evenimentul este organizat sub Înaltul Patronaj al Casei Regale și al Principelui Radu de România şi în colaborare cu Maison de L'Amerique Latine de Monaco.
Creaţiile vestimentare semnate Alexandru Ciucu vor fi ulterior expuse până pe 12 martie la sediul Maison de L’Amerique Latine de Monaco, urmând a fi admirate de un public select din Monaco.
Colecţia “L’Homme.Roi 2012”, de inspiraţie aristocratică cu accente chic moderniste, include costume business, de cocktail, sacouri de vară şi ţinute masculine de ceremonie, din care nu lipseste redingota.
Noile costume Alexandru Ciucu pun în valoare latura puternică şi dinamică a bărbatului modern căruia îi oferă un plus de exclusivism, graţie materialelor de calitate, a detaliilor şi a croiului impecabil. Pentru noile creaţii, designerul a folosit lână S’160, lână cu mohair, mătase brocart, tweed, lână cu mătase, bumbac, in cu mătase. Toate cele 30 de ţinute au fost realizate pe măsurile manechinilor din prezentare şi sunt accesorizate cu cravate din mătase realizate în Italia şi atent selecţionate.
Alexandru Ciucu a înfiinţat, în 1999, alături de tatăl său, brandul “Tata și fiul” iar în 2001 a urmat în Italia cursurile institutului de modă Carlo Secoli. În anul 2007 s-a perfecţionat la institutul Marangoni din Milano şi din 2006 deține Atelierul de Înaltă Croitorie Alexandru Ciucu.
În 2009, Alexandru Ciucu a devenit furnizorul oficial al Casei Regale din România, creând ţinutele Majestăţii Sale Regele Mihai I al României şi ale Alteţei Sale Regale Principele Radu al României.
Alexandru Ciucu prezintă mâine la Monte Carlo! Show de modă în hotelul Prinţului Albert de Monaco
Designerul marchează o premieră pentru industria modei din România. El îşi va prezenta mâine seară noua lui colec'ie, “L’Homme.Roi 2012”, la Monte Carlo, devenind astfel primul designer român care organizează un show de modă în Principatul Monaco.
Posteaza comentariu