“Chiar pe data de 25 octombrie l-am trimis frumos împachetat la Palatul Elisabeta, insoțit de o scrisoare în care am așternut gânduri de felicitare. Ulterior am primit la rândul meu o scrisoare de mulțumire din partea Majestății Sale”, declară designerul.
Alexandru Ciucu a participat, alături de soția lui, Alina, la concertul extraordinar de la Ateneul Român, organizat în beneficiul programului Tinere talente al Fundației Principesa Margareta a României.
„Sala mare a Ateneului Roman a fost arhiplină, fapt care m-a bucurat foarte mult. Am salutat membrii Familiei Regale, mai precis pe ASR Principesa Margareta, ASR Pricipele Radu și pe ASR Nicolae și, prin intermediul lor, i-am urat la multi ani Majestății Sale Regelui Mihai”, spune designerul.
Anul trecut, pe 25 octombrie, Alexandru Ciucu i-a oferit Regelui Mihai o medalie jubilară de 25 de ani de domnie a regelui Carol I, sculptată de Paul Telge în 1891.
În primăvara acestui an, Alexandru Ciucu a primit un nou titlu de Furnizor al Casei Regale a României, mulțumită serviciilor impecabile oferite începând cu anul 2010.