Alexandra Stan a filmat un clip de milioane pentru piesa "1.000.000"

de Ileana Voicu Ghinea, 7 Decembrie 2011
Facebook Twitter Comenteaza
Alexandra Stan a filmat un clip de milioane pentru piesa
Peste 5 decoruri diferite, numeroase tinute şi foarte multe ore petrecute în platou, cam aşa au decurs filmările celui mai nou videoclip al Alexandrei Stan. Aceasta a realizat clipul pentru piesa "1.000.000" feat. Carlprit, artistul german cu care artista a colaborat pentru noul single.

"Videoclipul nu are nicio poveste pentru că este unul de imagine, urmărind pas cu pas scenariul bine pus la punct de regizorul Iulian Moga, alături de care lucrez deja de multă vreme. M-am simţit extrem de bine la filmări, ca de fiecare dată, chiar dacă a fost uşor obositor consider că nimic nu e prea greu atunci când faci exact ceea ce-ţi place", a declarat Alexandra Stan.

În ciuda programului foarte încărcat, artista şi-a petrecut peste 30 de ore în Bucureşti, filmând la foc continuu clipul piesei "1.000.000", ce urmează să fie lansat în curând.

Alexandra Stan s-a născut pe data de 10 iunie 1989 în Constanţa. Artista a urmat studiile Lieului Teoretic "Traian" şi, în prezent, este studentă la Facultatea de Management "Andrei Saguna". Primul single Alexandra Stan, "Lollipop", a fost lansat în anul 2009 şi a înregistrat un succes de proporţii. Alexandra Stan este considerată concurenţa Innei.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod