Alexandra Dinu, o mireasă superbă în noul ei film! Iată ce rochii a îmbrăcat!

Alexandra Dinu a îmbracat din nou rochia de mireasă, însă nu în viaţa reală, ci pentru un rol în pelicula, “Sposami”, un film pentru televiziune difuzat de Rai 1, în fieare miercuri, de la 22:15, ora României.

În “Sposami”, Alexandra Dinu joacă unul dintre rolurile principale alături de Francesa Chillemi, cea care a devenit cunoscută în Peninsulă după ce a câştigat titlul de Miss Italia în anul 2003.

Alexandra debutează în episodul din aceasta seară cu rolul lui Melody, o fată frumoasă căreia i se oferă şansa de a deveni model într-un atelier specializat în crearea de rochiilor de mireasă.

Rolul Alexandrei este unul cheie, iar personajul ei amenință stabilitatea relației de iubire dintre personajele principale.

Filmările au avut loc anul trecut, au durat opt săptămâni, s-au desfăşurat la Trieste, Trento şi Roma, iar regia este semnată de celebrul Umberto Marino.

“Am îmbrăcat 12 rochii de mireasă pentru acest rol, toate create de brandul italian Sarli, cu care am o strânsă colaborare de imagine. A fost pentru prima dată, după nuntă, când am îmbrăcat o rochie de mireasă, astfel că, la început, a fost puţin ciudat. Sper ca şi cei de acasă, din România, să se uite la acest film, în special că în ţară se recepţionează Rai 1”, declară Alexandra Dinu.

Cât despre posibilitatea de a îmbrăca din nou rochia de mireasă în viitorul apropiat, Alexandra declară că, în momentul de faţă, nu se simte pregatită să facă din nou acest pas. “Nu este nevoie de un act şi de o ceremonie fastuoasă pentru a celebra dragostea dintre două persoane. Cel puţin asta simt acum. Nu îmi planific nimic, las lucrurile să vină de la sine. Dacă este scris să ajung încă o dată mireasă în viaţa reală, atunci aşa va fi”, declară Alexandra Dinu.

1 din 7

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod