Îmbrăcați la patru ace, absolvenții de la Cambridge s-au dovedit mai puțin scandaloși decât rivalii de la Oxford, dar asta nu înseamnă că au stat cuminți în banca lor. Banchetul organizat luni a fost un prilej pentru studenți să savureze șampania scumpă și cele cinci feluri de mâncare incluse în meniu, dar și să admire focurile nesfârșite de artificii, precum și muzica jazz.
Cum era de așteptat, unii au căutat să se bucure de fiecare liră plătită și au exagerat cu distracția, sfârșind prin a se relaxa în apa râului Cam, în timp ce alții au continuat toată noaptea petrecerea pe străzi.
În ultimii ani, studenții considerați cei mai străluciți din Marea Britanie și-au format o tradiție din a o face lată după terminarea examenelor, dar anul acesta ei s-au dovedit mai cuminți, notează Daily Mail.
În schimb, cei de la Oxford au fost de neoprit.
Conducerea universității a încercat să descurajeze acest comportament și a lansat anul trecut o campanie prin care amenința că petrecăreții vor primi o sancțiune disciplinară și o amendă de 300 de lire sterline.
Petrecerea anuală generează un cost de 25.000 de lire sterline pe an pe care universitatea trebuie să-l suporte pentru a face curățenie după ce studenții își fac de cap, bani care ar merita cheltuiți în alte scopuri. În 2017, Oxford University a cheltuit 20.000 de lire pentru membrii unei echipe de securitate care să aibă grijă ca absolvenții furați de aburii alcoolului să nu ajungă în situații periculoase pentru ei și pentru cei din jur, iar 1.881 de lire au costat gardurile de protecție.
Universitatea a plătit alte 3.500 de lire către consiliul local pentru serviciile de curățenie necesare după petrecere.
Tradiția "petrecerilor murdare" a început în anii '70, când prietenii absolvenților își făceau de cap, în timpul examenelor finale, în fața clădirilor universității, în așteptarea absolvenților, aruncând unii spre alții cu spumă de ras și paiete și stropindu-se cu alcool, de obicei șampanie, notează Daily Mail.
În urmă cu șase ani, petrecerea de absolvire a fost catalogată de prorectori "o rușine", după ce studenții au lăsat în urma lor resturi de mâncare, urme de vomă și o mulțime de cioburi.
Foto: Daily Mail