Potrivit surselor din anturajul celor doi, Bianca Drăgușanu şi iubitul ei, Adrian Cristea, şi-au spus „Adio!" fără prea multe comentarii, după ce marți ar fi avut o ceartă aprigă.
Prietenii celor doi au declarat, în exclusivitate, pentru Click! că, după o relaţie de trei ani, fosta asistentă a lui Capatos nu se mai înțelege cu fotbalistul.
"Au discuţii aprinse, se ceartă mereu. Cea mai urâtă ceartă dintre ei s-a consumat acum câteva săptămâni. Bianca îl căuta disperată pe Cristea prin oraş. El nu a vrut să o vadă, nu ştiu ce s-a întâmplat între ei, dar spunea că vrea să scape de ea. S-a distrat toată noaptea în clubul Mora, iar când a auzit că Bianca a aflat unde e a fugit", a declarat o sursă din anturajul celor doi.
Marți, nervii fotbalistului au fost întinşi la maximum, iar Cristea şi-a luat bagajul din apartamentul Biancăi situat în zona lacul Tei şi a plecat.
Contactat telefonic de reporterii Click!, fotbalistul nu a vrut să dea prea multe explicaţii, lăsând un prieten să comenteze în locul lui. Acesta din urmă nu a confirmat, dar nici nu a infirmat zvonul că cei doi s-au despărţit.
"Nu ştiu ce să spun despre ei. Nu sunt în măsură să declar ceva. El nu vrea să vorbească despre asta", a declarat Robert, prietenul fotbalistului.
Neagră de supărare, Bianca le-a spus apropiaţilor că nu vrea să mai audă de fotbalistul echipei Petrolul Ploieşti. "Sunt extrem de supărată, nu vreau să vorbesc cu nimeni. Nu pot. Vreau să am linişte", a spus ea.
Cei doi au mai fost certați, dar s-au împăcat și au anunțat că vor să se căsătorească, astfel că și acest "Adio" trebuie privit cu circumspecție...
Posteaza comentariu