Principalele favorite ale galei au fost Beyonce, 35 de ani, și britanica Adele, 28 de ani, care au primit și cele mai multe premii. Adele a câştigat cinci trofee, inclusiv la categoriile cel mai bun album al anului, cel mai bun cântec al anului şi înregistrarea anului.
Beyonce era considerată marea favorită a galei, cu 9 nominalizări, în timp ce Adele este singurul artist, în afară de diva americană, care a fost nominalizat la toate principalele trei categorii de premii — cel mai bun album, cea mai bună piesă și respectiv înregistrarea anului, potrivit stiriletvr.ro.
Adele a câștigat toate aceste categorii.Fanii celor două talentate cântărețe au fost impresionați de discursul în care Adele își arată admirația pentru Beyonce. Cântăreața britanică a spus că Beyonce ar fi trebuit să câștige premiul pentru cel mai bun album.
Iar când Adele a rupt trofeul în două bucăți, pe rețelele de socializare a apărut zvonul că aceasta a vrut să-l împartă cu Beyonce.
Iar când Adele a rupt trofeul în două bucăți, pe rețelele de socializare a apărut zvonul că aceasta a vrut să-l împartă cu Beyonce.
"Artistul meu, artistul vieții mele este Beyonce, iar albumul 'Lemonade' este pur și simplu monumental și foarte bine gândit și atât de frumos și plin de emoție", i-a transmis ea lui Beyonce, care părea la fel de emoționată.
Dar gestul de a rupe trofeul nu a fost intenționat, ci doar un accident. vanityfair.com.
Imaginile din culise arată că ulerior organizatorii i-au oferit lui Adele un alt trofeu, pentru a-l înlocui pe cel rupt, potrivit