Acuzaţii grave la adresa lui Britney Spears

Fostul manager al lui Britney Spears, Sam Lufti, care a dat-o în judecată pe ea şi pe părinţii acesteia pentru calomnie şi încălcarea contractului, a făcut dezvăluiri incendiare încă de la prima audiere în procesul ce a început în această săptămană, scrie cotidianul britanic Daily Mail, citat de agenţia Mediafax.

Lufti susţine că Britney era dependentă de amfetamine, ea luând cam 30 de astfel de pastile pe zi, şi că s-ar fi ras în cap pentru a trece de un test privind consumul de droguri.

"Îi plăcea să ia amfetamine. Tot ce a mers rău în viaţa ei era provocat de aceste droguri", a declarat Joe Schleimer, avocatul lui Sam Lufti, în timpul audierii de joi de la Curtea Supremă din Los Angeles.

El susţine că aceasta avea reţetă pentru amfetamine şi că artista a luat prea multe astfel de pastile înainte de scandalul din 2007, cand a fost internată la o clinică de dezintoxicare.

În actele depuse în instanţă, Lufti mai precizează că, în 2007, un câine specializat în detectarea drogurilor a găsit urme de metamfetamină în casa artistei.

Potrivit lui Lufti, urmele se aflau pe carpeta pe care copiii lui Spears (atunci în vârstă de un an, respectiv trei ani) se jucau. Mai mult, fostul agent al starului menţionează că, după acest incident, vedeta i-a cerut să spele mocheta şi să înlocuiască parchetul.

Lufti îşi dorea să o aducă pe Spears ca martor în proces, în condiţiile în care părinţii artistei au declarat că el ar fi drogat-o pe cântăreaţă şi că i-ar fi interzis să ia legătura cu familia, însă artista a reuşit să evite asta.

Britney se află sub curatela tatălui ei, Jamie Spears, din februarie 2008, el preluând, totodată, rolul de administrator al averii acesteia, iar comportamentul ei este monitorizat de un judecător, după ce cântăreaţa a avut o serie de căderi nervoase.
Tot în 2008, Britney Spears a pierdut temporar custodia asupra celor doi copii ai ei, Sean Preston şi Jayden James, .

Însă, de atunci, Britney Spears a reuşit să îşi reabiliteze imaginea şi să îşi relanseze cariera muzicală, începând cu lansarea albumului "Circus", în decembrie 2008. Spears a obţinut şi o apariţie specială în serialul de comedie "Glee", după un turneu mondial de succes în 2009. În martie 2011, cântăreaţa şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, "Femme Fatale", din care single-ul "Hold It Against Me" a ocupat prima poziţie în topul Billboard Hot 100.

Foto: AFP / Mediafax

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Octombrie 2012
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod