Actorul american, în vârstă de 40 de ani, s-a căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute şi va deveni tată în a doua jumătate a acestui an, a anunţat agentul său de presă.
Iubita actorului se numeşte Jessica, este scriitoare şi este aceeaşi persoană alături de care artistul a fost văzut în noiembrie 2011, la premiera filmului "J. Edgar". Nu au fost dezvăluite alte detalii, însă agentul de presă al actorului a confirmat informaţia potrivit căruia Lucas şi noua lui soţie vor deveni pentru prima dată părinţi în acest an, informează revista People, citată de agenția Mediafax.
Lucas, care a avut în trecut relaţii cu actriţele Salma Hayek şi Rachel McAdams, a dezvăluit în luna ianuarie că s-a logodit, declarând în emisiunea "The Tonight Show" că a cerut-o de soţie pe iubita lui după o "întâlnire" înfricoşătoare cu o pumă, în timpul unor filmări pe care le realiza într-o zonă muntoasă din California.
Josh Lucas a devenit cunoscut graţie rolurilor din filme cu succes de casă, precum "Casă, dulce casă/ Sweet Home Alabama", "O minte sclipitoare/ A Beautiful Mind", "Hulk uriaşul/ Hulk", "Drumul spre victorie/ Glory Road", "Poseidon", "Stealth-Pericol invizibil", "Avocatul din limuzină/ The Lincoln Lawyer" şi "J.
Edgar".Recent, actorul american a putut fi văzut şi în serialul de televiziune "The Firm", informează Mediafax.