Cu o distributie de exceptie si un scenariu original, comedia A naibii dragoste a avut succesul scontat la publicul din Romania devenind liderul clasamentului filmelor prezente in cinematografele romanesti in saptamana 12 – 18 septembrie.
Urmarit de 17267 spectatori, A naibii dragoste a realizat cel mai mare numar de vizionari in weekendul de lansare, fiind urmat pe a doua pozitie de filmul Friends with Benefits/ Prietenie cu folos care a atras in cinematografe 7833 spectatori. Locul 3 al topului este ocupat in acest interval de animatia The Smurfs/ Strumpfii, care a acumulat 7108 spectatori in a patra saptamana de vizionare, iar a pe a 4-a pozitie se afla premiera Drive/ Cursa care a adus in cinematografe 6830 iubitori de film, fiind urmat pe locul 5 de thrillerul Final Destination 5/ Destinatie finala 5 cu 6362 vizionari.
Ryan Gosling, Steve Carell, Julianne Moore, Marisa Tomei si Emma Stone au oferit filmului A naibii dragoste atat ingredientele perfecte pentru o comedie savuroasa, cat si o poveste despre iubire in care se pot regasi foarte multi oameni. In calitate de actor şi producator al comediei A naibii dragoste, Steve Carell afirma: ,,Varsta, de obicei, presupune o maturizare, insa asta nu se intampla neaparat atunci cand vine vorba de dragoste. Aceasta este o poveste grozava, deoarece implica 3 generaţii diferite de romantism. Ceea ce m-a atras cu adevarat a fost intersectarea acestora si ideea ca, desi crestem in ani, nu avem intotdeauna raspunsurile corecte. Lectiile pe care le putem invata de copiii nostri sunt de multe ori surprinzatoare.”
Filmul urmareste povestea lui Cal (Steve Carell), a carui situatie este aparent perfecta. La 40 de ani se poate lauda cu o viata de invidiat: are un serviciu bun, o casa superba, copii frumosi si este insurat cu iubita din liceu. Asta pana cand afla ca sotia lui, Emily (Julianne Moore), il inseala de ceva timp si ar dori sa divorteze. Inca in stare de soc, Cal incearca sa se conformeze statutului de burlac, dar cum el n-a mai fost la intalniri de cateva zeci de ani ... este depasit de situatie. Astfel, incepe sa-si petreaca serile singur intr-un bar si are norocul sa devina protejatul lui Jacob Palmer (Ryan Gosling), un playboy tanar si atragator, care il ajuta sa o uite pe Emily si sa profite de noua sa libertate. Insa, in ciuda eforturilor lui, nu poate sa ignore ce ii dicteaza inima si toate drumurile il duc exact in punctul din care a plecat.
O comedie originala cu mult umor inteligent, A naibii dragoste a fost lansat in Romania pe 16 septembrie si poate fi urmarit in continuare in cinematografele: Hollywood Multiplex (Bucuresti si Oradea), CinemaPro, Movieplex, The Light Cinema, Cinema City (Cotroceni, Sun Plaza, Cluj, Arad, Bacau, Braila, Baia Mare, Timisoara, Iasi, Pitesti), Cityplex (Constanta), Odeon Cineplex Cluj, Cinema Phoenix (Pascani), Centrul Cultural Eugen Ionescu (Slatina), Grand Mall Cinema (Satu Mare), Cinema Premiera (Ploiesti), Patria (Bucuresti si Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj). O productie Warner Bros., distribuita in Romania de MediaPro Distribution.
Posteaza comentariu