A ÎNCEPUT MASTERCLASS-UL DE FLAUT AL MAESTRULUI MICHAEL MARTIN KOFLER

Astăzi a ajuns la Bucureşti Michael Martin Kofler, maestrul care susţine Masterclass-ul de Flaut la Universitatea de Muzică Bucureşti, din cadrul Festivalului Sergiu Celibidache 100, până la data de 20 mai.
Astăzi a ajuns la Bucureşti Michael Martin Kofler, maestrul care susţine Masterclass-ul de Flaut la Universitatea de Muzică Bucureşti, din cadrul Festivalului Sergiu Celibidache 100, până la data de 20 mai.

Martin Kofler (care a cântat sub bagheta lui Sergiu Celibidache de la vârsta de 20 ani) nu se află la prima sa vizită în România, artistul vizitând ţara noastră în 2008, dar şi în 1999, împreună cu Sergiu Celibidache şi Filarmonica din München, când a susţinut două concerte la Ateneul Român. Despre acea vizită, maestrul Kofler îşi aminteşte nostalgic că „a fost o săptămână foarte frumoasă, a fost ca o vacanţă pentru mine”.

Michael Martin Kofler a ajuns în această după-amiază la Bucuresti, de la München (Germania), iar începând cu ora 15.00 s-a prezentat în faţa tinerilor instrumentişti, care s-au înscris în număr foarte mare la cursurile sale, fapt care l-a entuziasmat foarte tare pe artist.


Orarul de Masterclass Flaut al lui MICHAEL MARTIN KOFLER, care se ţine la  Sala 46 C a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, este următorul:
Vineri, 18 mai: 09:30 – 12:30: Masterclass  / 12:30 – 16:00: Pauză / 16:00 – 19:00: Masterclass
Sâmbătă, 19 mai: 09:30 – 12:30: Masterclass / 12:30 – 14:30: Pauză / 14:30 – 16:30: Masterclass
19:00 Recital susţinut de absolvenţii Masterclass-ului. Locaţie: Institutul Francez Român, Sala Elvira Popescu.
Duminică, 20 mai: 09:00 – 13:00: Masterclass.
Accesul la Masterclass este liber pentru cei care vor să asiste.

Michael Martin Kofler s-a născut în 1966 în Villach, Austria, şi a urmat studiile la Universitatea de Muzică din Viena cu Werner Tripp şi Wolfgang Schultz.
Studiază apoi, cu Peter- Lukas Graf, la Universitatea de Muzică din Basel, Elveţia. În 1987, Sergiu Celibidache l-a invitat să se alăture Filarmonicii din München în calitate de prim flautist.

Martin Kofler este câştigătorul a numeroase premii la concursuri de prestigiu (ARD, Bruxelles, Praga) şi este, de asemenea, beneficiarul Premiului „Cultural Endowment Prizes” acordat de Concert Society din München şi de către statul austriac Carinthia. Îi mai sunt decernate şi Premiul de Onoare din partea Ministerului de Ştiinţe al Austriei precum şi Premiul pentru Cultură al orasului său natal, Villach.

Din 1983, Michael Martin Kofler a ţinut concerte, recitaluri în întreaga lume, atât ca solist cât şi ca membru al unor ansambluri camerale celebre.
A realizat astfel înregistrări Radio şi TV, precum şi o serie de Cd-uri şi DVD-uri. Martin Kofler susţine în mod regulat concerte, ca solist, cu orchestre de renume, cum ar fi Academy of St Martin in the Fields, Orchestra de Cameră a Australiei, Budapest Strings, orchestrele de cameră din Viena şi München, precum şi orchestrele simfonice ale Filarmonicilor din München, Praga, Moscova, Tokyo, Tel Aviv şi Varsovia.

A cântat alături de mari dirijori precum: James Levine, Sir Neville Marriner, Fabio Luisi, Blomstedt Herbert, Brüggen Frans, Koopmann Ton şi Jonathan Nott.  Printre partenerii săi de muzică de cameră se numără Paul Badura-Skoda, Gage Irwin, Stefan Vladar, Stephan Kiefer, Konrad Ragossnig, Xavier de Maistre, Regine Kofler, Martin Spangenberg, Benjamin Schmid, Clemens şi Veronika Hagen, precum şi Cvartetele Mandelring şi Mozart Salzburg.
Din 1989, este profesor la Salzburg Mozarteum şi este invitat în juriul unor competiţii internaţionale importante, precum şi să susţină masterclass-uri în Europa, Asia şi America.

Festivalul „Sergiu Celibidache 100” este un eveniment organizat sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod