În cele cinci zile de expoziţie, în perioada 13-17 mai, Art Safari 2015 va oferi o imagine de ansamblu asupra artei contemporane și moderne, prezentând o selecție de artiști din portofoliul galeriilor de artă românești și internaționale. Secțiunea principală a târgului va fi dedicată artei contemporane, urmând să ocupe majoritar spațiul expozițional al târgului. Secțiunile secundare de artă modernă și art business prezintă expoziții tematice organizate în parteneriat cu muzee și instituții culturale româneşti, respectiv o selecție de produse specifice obiectului de artă.
În acest an, arta va acapara întreaga clădire Ciclop, lasându-se explorată etaj cu etaj! Astfel, Safari Bookshop, Safari Gastro Pub şi Safari Dialogue vor pune Art Safari în centrul celor mai intense discuţii, facilitând întâlnirea dintre vizitatori şi artă.
În cadrul Art Safari Bucharest, vizitatorii vor putea participa la conferinţele dedicate artei contemporane şi vor putea răsfoi albume și cărţi de artă. De asemenea, pot descoperi lucrări de artă contemporană care pot fi achiziționate, aflând și povestea din spatele lucrării chiar de la autorul acesteia. La primul etaj al târgului, vizitatorii vor intra în contact cu arta modernă românească din muzee importante din țară, majoritatea lucrărilor în premieră bucureșteană.
Etajele doi și trei sunt dedicate artei contemporane, unde vizitatorii se pot bucura de prezența unor galerii de artă contemporană consacrate, precum: LARM Gallery (Copenhaga, Danemarca), Trapez (Budapesta, Ungaria), Doris Ghetta (Bolzano, Italia). O zonă specială destinată experimentului în artă, instalațiilor multimedia și artei video va fi prezentă la ultimul etaj al târgului.
Ne bucurăm să anunțăm prezența la Art Safari Bucharest a galeriilor bucureștene Anca Poterașu Gallery, Eastwards Prospectus și Zorzini Gallery, galerii în al căror program curatorial coerent noi credem. Expozițiile lor, incluzând artiști bucureșteni și clujeni, vor fi inserate de către arhitectul Attila Kim în spațiul post industrial al etajului patru din clădirea Ciclop.” - Ioana Ciocan și Silvia Rogozea
Anul acesta, copiii şi tinerii vor avea un spaţiu dedicat exclusiv lor, un labirint inedit al artei, iar grupurile de vizitatori pot solicita un tur ghidat al întregii expoziţii. Art Safari înseamnă, pe lângă artă, o experiență creativă completă: concerte şi VJ live, proiecţii video şi instalaţii audio.