Se ştie şi că dansul poate contribui la scăderea în greutate, însă există multe alte avantaje ce nu pot fi atinse cu alte exerciţii fizice.
"Dansul, în opinia mea, este unul dintre cele mai bune moduri de a te menţine în formă, deoarece se lucrează multe grupuri de muşchi în acelaşi timp. În plus, la cursurile de dans exerciţiile sunt astfel concepute pentru a se mula perfect pe ritmul muzicii, ceea ce consider că este o provocare suplimentară pentru fiecare", a declarat expertul în fitness Tracey Malett pentru ziarul The Huffington Post, citat de agenția Mediafax.
Iată care sunt opt dintre beneficiile dansului:
Dansul este antrenant. Este un exerciţiu cardio foarte bun. La fel ca alte tipuri de exerciţii cu impact cardio destul de redus, precum joggingul şi aerobicul, dansul poate îmbunătăţi sănătatea cardiovasculară, creşte rezistenţa organismului, a oaselor şi a muşchilor şi poate stopa apariţia unor boli, ca diabetul sau afecţiunile cardiace.
"Dansul poate aduce mai mult decât tradiţionalul cardio. Alergarea pe banda rulantă poate îmbunătăţi rezistenţa cardiovasculară şi a corpului, dar o activitate precum dansul le atinge pe cele două, dar şi rezistenţa musculară şi flexibilitatea. În plus, îmbunătăţeşte echilibrul, agilitatea, capacitatea de coordonare, viteza de reacţie", explică Fabio Comana, fiziologist şi profesor de fitness la Academia Naţională de Medicină Sportivă din SUA.
Dansul este distractiv. "Dacă exerciţiile nu reprezintă o activitate plăcută, nu te vei ţine de treabă. Pe când dansul este pur şi simplu distractiv. În plus, plăcerea de a realiza mişcări dificile poate conduce la eliberarea de hormoni, ca serotonina şi endorfinele", mai spune Comana.
Dansul înseamnă socializare. Deşi tuturor ne place să dansăm atunci când nu ne vede nimeni, există ceva irezistibil în a dansa alături de alte persoane, indiferent dacă este vorba despre partener sau despre colegii de la sală.
Oricine poate dansa. "Cred că în fiecare dintre noi există un dansator.
Atunci când ne mişcăm corpul pe ritmul muzicii zâmbetul apare pe buzele noastre şi ne dorim să continuăm. Nu trebuie să ne lăsăm intimidaţi dacă simţim că nu suntem buni dansatori. Cui îi pasă? Contează să te mişti în ritmul tău, nu să faci ca ceilalţi", a declarat Tracey Malett.Dansul menţine mintea ageră. Cu toţii am auzit că activităţil precum cititul sau jocurile pot menţine mintea ageră şi chiar pot întârzia cu mulţi ani apariţia demenţei. Dar, potrivit unor studii recente, la fel şi dansul. Potrivit unui studiu publicat de Jurnalul de medicină New England, mişcările de dans practicate în mod constant pot reduce cu până la 76 la sută apariţia demenţei. Alte activităţi fizice, precum ciclismul sau mersul pe jos, nu sunt asociate cu o reducere a acestui risc.aduce armonie corpului.
Marea varietate de mişcări poate reprezenta un lucru benefic pentru organism, deoarece sunt evitate mişcările repetitive şi monotonia. "Nu este atât de repetitiv, deoarece execiţiile sunt permanent combinate şi se pot inventa mişcări inovatoare, pe care nu le putem folosi în orele obişnuite de cardio", susţine Mallett.Dansul poate îmbunătăţi echilibrul. În fiecare an, unul din trei adulţi cu vârste peste 65 de ani va cădea. Ce ar putea ajuta în aceste cazuri? Bineînţeles, dansul. Potrivit unui studiu recent, dansul şi căratul de obiecte în timp ce mergi pot îmbunătăţi echilibrul şi pot reduce riscul de căderi periculoase.
Pentru a dansa nu ai nevoie de echipamente scumpe. "Cea mai uşoară soluţie este să-ţi pui muzica favorită şi să te mişti în living room, activitate ce va duce şi la arderea de calorii. Pentru un exerciţiu mai amplu cumpără un DVD de specialitate", mai spune Tracey Mallett.