Cel mai recent scandal mediatic în care este implicat prinţul Harry, ale cărui fotografii nud au făcut vâlvă pe internet în ultimele zile, nu este singurul eveniment de acest gen care a afectat imaginea casei regale britanice în ultimii ani.
Prinţul Harry, în vârstă de 27 de ani, se află în centrul unui uriaş scandal de presă, după ce două fotografii în care apare nud au fost postate recent pe internet. Prinţul britanic se afla, la sfârşitul săptămânii trecute, la Las Vegas, în vacanţă, şi a jucat "biliard pe dezbrăcate" cu câţiva prieteni care îl însoţeau, într-un hotel de cinci stele.
Palatul Buckingham a confirmat faptul că bărbatul care apare complet gol în cele două fotografii este prinţul Harry, al treilea în ordinea de succesiune la tronul britanic, şi încearcă din răsputeri în aceste zile să reducă pagubele deja produse, care afectează serios imaginea casei regale.
Potrivit jurnaliştilor de la Radar Online, prinţul Harry nu este nici pe departe primul membru al familiei regale britanice care a stârnit un scandal ruşinos. Radar Online, citat de agenţia Mediafax, a alcătuit un top ce include şapte momente scandaloase din istoria casei regale britanice.
Locul al VII-lea: Considerată deja "oaia neagră a familiei regale", Sarah "Fergie" Ferguson a trecut din nou prin momente dificile în momentul în care, la doar câteva luni după ce ea şi prinţul Andrew au anunţat în mod oficial că s-au despărţit, în 1992, a fost fotografiată făcând plajă topless, iar iubitul ei de atunci, John Bryan, îi lingea degetele de la picioare. Regina Elizabeth a II-a nu a fost nici pe departe amuzată, iar Sarah a fost alungată din casa regală. Copleşită de datorii, Fergie a generat un alt scandal în 2010, când a fost surprinsă într-o înregistrare video realizată cu o cameră ascunsă încercând să "vândă" accesul la fostul ei soţ contra sumei de 40.000 de dolari.
Locul al VI-lea: Tatăl lui Harry, prinţul Charles, deşi pare un bărbat foarte rigid, are totuşi o personalitate cel puţin zburdalnică în spatele uşilor închise. Îndelungata relaţie de iubire dintre Charles şi actuala lui soţie, Camilla, a fost întreruptă vreme de 15 ani de căsătoria prinţului cu regretata prinţesă Diana, însă cei doi foşti amanţi au păstrat vie flacăra pasiunii lor de-a lungul deceniilor, aşa cum o dovedeşte transcrierea unei conversaţii private dintre cei doi, purtată în 1992, în care fosta doamnă Parker Bowles îi spunea prinţului: "Aş suferi absolut orice pentru tine. Asta înseamnă dragostea". Charles i-a răspuns: "Mi-ar plăcea să trăiesc în interiorul pantalonilor tăi". "Deci te vei întoarce la mine sub forma unei perechi de chiloţi?", l-a întrebat Camilla. "Nu, Doamne fereşte. Mai degrabă sub forma unui tampon Tampax. Aş fi norocos!", a spus moştenitorul tronului britanic.
Locul al V-lea: În calitate de soră mai mică a viitoarei regine Elizabeth a II-a, prinţesa Margaret s-a îndrăgostit de un bărbat divorţat, Peter Townsend, care era cu 16 ani mai în vârstă decât ea. Sfâşiată de dilema ce consta în nevoia de a alege între rămânerea în familia regală şi părăsirea Marii Britanii, vreme de cinci ani, pentru a fi alături de iubitul ei, un veteran de război, prinţesa Margaret a ales în cele din urmă să îşi respecte îndatoririle regale: "Ţinând cont de învăţăturile Bisericii, potrivit cărora căsătoria creştină reprezintă o legătură indisolubilă, şi conştientă de datoria mea faţă de Commonwealth, am luat hotărârea să pun aceste argumente înaintea oricăror altora". Margaret s-a căsătorit ulterior cu lordul Snowden, însă căsnicia lor s-a încheiat în mod ironic printr-un divorţ cauzat de zvonurile despre infidelitatea, consumul de droguri şi dependenţa de alcool a soţului ei, de controverse legate de sexualitatea acestuia şi chiar de speculaţiile potrivit cărora lordul Snowden ar fi devenit tatăl unui copil cu doar câteva luni înainte de căsătoria lor.
Locul al IV-lea: Cu mulţi ani înainte ca prinţul William şi Kate Middleton să se căsătorească în faţa lumii întregi printr-o ceremonie televizată, singura fiică a reginei, prinţesa Anne, a avut parte de o nuntă strălucitoare, cu locotenentul Mark Phillips, în 1973. Căsătoria lor a fost însă departe de a fi una fericită şi, după ce a avut doi copii cu Anne, Mark Phillips, avansat în rang de căpitan de armată, a devenit tatăl copilului amantei sale din Noua Zeelandă. Cuplul a divorţat, însă din fericire prinţesa Anne şi-a refăcut viaţa şi s-a căsătorit cu comandantul Timothy James Hamilton Laurence, în 1992, devenind primul membru al familiei regale britanice, după regele Henry al VIII-lea, care s-a recăsătorit după un divorţ.
Locul al III-lea: În anii 1930, scandalul provocat de iubirea dintre Edward, prinţ de Wales, şi americanca de două ori divorţată Wallis Simpson a fost atât de mare, încât prinţul a renunţat la dreptul său de a urca pe tron pentru a trăi alături de femeia pe care o iubea. În ciuda apelurilor repetate ale membrilor familiei sale şi ale Guvernului britanic, care îi cereau să se despartă de Wallis Simpson, Edward a refuzat să facă acest lucru, iar atunci când tatăl lui, regele George al V-lea, a murit, prinţul a spus ţării întregi: "Consider că îmi este imposibil să duc pe umeri greaua povară a responsabilităţii şi îmi este imposibil să mă comport ca rege aşa cum aş dori, fără ajutorul şi sprijinul femeii pe care o iubesc". Fratele lui mai tânăr, prinţul Albert, a devenit apoi regele George al VI-lea, iar Edward a devenit cel de-al treilea soţ al lui Wallis Simpson, însă niciunul dintre membrii familiei regale britanice nu a fost prezent la nunta lor, organizată printr-o ceremonie intimă, în 1937.
Locul al II-lea: În timp ce era considerată de toată lumea o victimă inocentă a triunghiului amoros din care făcea parte alături de soţul ei, prinţul Charles, şi de Camilla Parker Bowles, prinţesa Diana a fost la rândul ei prinsă într-un scandal ruşinos, atunci când înregistrările unor conversaţii intime pe care prinţesa le-a purtat cu presupusul ei amant James Gilbey au fost făcute publice. Infamele înregistrări, dezvăluite în cadrul unui scandal denumit "Squidgygate", au fost publicate în 1992. În acele înregistrări, James Gilbey i-a spus de 53 de ori prinţesei Diana că o iubeşte, alintând-o totodată cu porecla afectuoasă "Squidgy" (moale, zemos, n.r.).
Locul I: Weekendul "sălbatic" petrecut de Harry la Las Vegas nu reprezintă primul scandal provocat de prinţ, mare iubitor de petreceri, care a făcut-o pe regină să îşi plece fruntea ruşinată. În 2005, el a şocat întreaga opinie publică britanică atunci când a apărut la petrecerea unui prieten care îşi sărbătorea ziua de naştere îmbrăcat într-o uniformă nazistă şi purtând pe braţ o banderolă cu o svastică. Tabloidul The Sun a publicat această fotografie pe prima pagină, sub titlul "Harry the Nazi" (Harry, nazistul). Purtată de nazişti în Al Doilea Război Mondial, acea uniformă i-a ofensat pe mulţi veterani de război din Marea Britanie, motiv pentru care prinţul şi-a cerut iertare foarte repede, iar Clarence House a emis o declaraţie de presă în care se preciza: "Prinţul Harry îşi cere scuze pentru orice ofensă şi pentru orice ruşine pe care a putut să le aducă cuiva. Şi-a dat seama că a făcut o alegere foarte proastă în ceea ce priveşte costumul de la acea petrecere".
7 scandaluri care au zguduit casa regală britanică
Cel mai recent scandal mediatic în care este implicat prinţul Harry, ale cărui fotografii nud au făcut vâlvă pe internet în ultimele zile, nu este singurul eveniment de acest gen care a afectat imaginea casei regale britanice în ultimii ani.