Ai avut nenumărate întâlniri amoroase şi încă nu ţi-ai găsit sufletul pereche? Nu trebuie să fii tristă dacă încă nu ai găsit ceea ce căutai. Este normal, spun psihologii, care prezintă 7 motive pentru care încă eşti singură, relatează Mediafax.
1. Te afli într-o perioadă de "vindecare"
Femeile au cel mai adesea nevoie de mai mult timp pentru a trece peste o decepţie. Analizează-ţi sentimentele şi vezi dacă încă ai fantezii legate de fostul şi nu simţi nevoia de a întâlni oameni noi. Ar fi bine să petreci mai mult timp cu prietenii şi să înveţi să-ţi îmbunătăţeşti viaţa sentimentală.
2. Eşti disperată
Femeile care par disperate să-şi găsească sufletul pereche provoacă deseori un sentiment de respingere în rândul bărbaţilor. Faptul că ieşi săptămânal cu un alt bărbat poate oferi senzaţia că standardele tale au scăzut. Relaxează-te şi încearcă să pari încrezătoare prin gesturi, ţinute şi mesaje subtile.
3. Ţi-e frică de respingere
Femeile cărora le este frică de respingere au tendinţa de a fi timide. Este timpul să te accepţi aşa cum eşti şi să înveţi câteva tehnici de seducţie. Încrederea de sine atrage bărbaţii. Dă acestora şansa de a te cunoaşte şi uită de riscul de a fi respinsă.
4. Ascultă-ţi prietenii cu măsură
Cea mai bună prietenă a ta are tendinţa de a face rapid un profil al tuturor bărbaţilor cu care ai avut o întâlnire? Are tendinţa de a sublinia slăbiciunile şi nu calităţile acestora? În acest caz, nu o mai asculta şi bazează-te pe cunoştinţele tale şi pe intuiţie. Învaţă să-ţi controlezi viaţa.
5. Eşti prea ocupată
Persoanele cu un program prea încărcat pot pierde ocazia de a petrece timp preţios cu prietenii şi de a cunoaşte oameni noi. Concentrează-te pe nevoile tale sociale şi încearcă să-ţi faci timp pentru comunicarea cu ceilalţi.
6. Flirtezi prea mult
Dacă flirtezi cu toţi bărbaţii poţi da impresia că nu ştii nimic despre seducţie şi eleganţă. Învaţă câteva trucuri în domeniu, fapt care te va duce în lumina reflectoarelor şi va sugera rafinamentul. Încetineşte puţin ritmul pentru a analiza dacă nu cumva ai găsit bărbatul potrivit.
7. Eşti prea independentă
Au trecut zile, luni şi te-ai obişnuit să fii singură. Femeile care devin prea independente vor avea dificultăţi în a-şi găsi persoana de care chiar să fie dependente. Arată-ţi partea feminină şi vulnerabilă celui de care vrei să devii "dependentă".
7 motive pentru care femeile nu-si găsesc marea iubire
Ai avut nenumărate întâlniri amoroase şi încă nu ţi-ai găsit sufletul pereche? Nu trebuie să fii tristă dacă încă nu ai găsit ceea ce căutai. Este normal, spun psihologii, care prezintă 7 motive pentru care încă eşti singură, relatează Mediafax.