10.000 de prezervative distribuite gratuit în Dobrogea

Începând cu luna august 2012, Love Plus a devenit partener al Fundaţiei Baylor Marea Neagră, în cadrul proiectului de testare pentru depistarea infecţiei cu HIV şi cu virusurile hepatitice B şi C. Până la sfârşitul acestui an, Fundaţia Baylor va testa gratuit populaţia din Dobrogea, iar Love Plus va oferi gratuit 10.000 de prezervative pentru toţi cei care se testează.
Începând cu luna august 2012, Love Plus a devenit partener al Fundaţiei Baylor Marea Neagră, în cadrul proiectului de testare pentru depistarea infecţiei cu HIV şi cu virusurile hepatitice B şi C. Până la sfârşitul acestui an, Fundaţia Baylor va testa gratuit populaţia din Dobrogea, iar Love Plus va oferi gratuit 10.000 de prezervative pentru toţi cei care se testează.

„Prevenirea Infecţiilor cu Transmitere Sexuală (ITS) ar trebui să fie o preocupare constantă a persoanelor active sexual. Încrederea în partener sau sentimentul că nimic rău nu se poate întâmpla nu sunt, din păcate, mijloace eficiente de protecţie“, a declarat Lia  Vasilescu, brand manager Love Plus.
Potrivit medicilor, HIV şi virusurile hepatitice B şi C sunt consideraţi ucigaşi tăcuţi – infecţiile cu aceşti viruşi nu sunt însoţite de simptome şi semne, dar cresc semnificativ riscul de mortalitate din cauza maladiilor asociate.

Mihaela Bogdan, director de proiecte la Fundaţia Baylor, a declarat referitor la colaborarea cu Love Plus: „A vorbi despre prevenire fără a avea mijloacele pentru a face prevenire este un nonsens. Colaborarea cu Love Plus ne oferă aceste mijloace (prezervativele) prin care un cuplu sau un adult responsabil se poate proteja de infecţii grave cum sunt hepatitele sau HIV“.

LOVE PLUS distribuie 800 de milioane de prezervative în 54 de ţări sub 38 de mărci distincte.
În România sunt folosite anual 8 milioane de prezervative Love Plus. Pentru asigurarea calităţii, prezervativele Love Plus sunt supuse unui proces de testare şi verificare a siguranţei, în trei etape (două desfăşurate de producător şi una de către un laborator independent) şi rezistă fără probleme la un volum de aer echivalent a 8 mingi de fotbal.

Fundaţia Baylor este o organizaţie ce activează în sfera prevenirii şi tratării bolilor infecţioase încă din 2004. Până în prezent a efectuat teste rapide, gratuite şi confidenţiale pentru depistarea HIV sau  a virusurilor hepatitice pentru mai mult de 22.000 de persoane.
Testele pe care Baylor le efectuează încă din 2007 pun în evidenţă un fapt îngrijorător – aproximativ 7% din populaţie este infectată cu unul dintre aceste virusuri.

Baylor estimează că numărul persoanelor infectate este mult mai mare decât cel raportat, acest fapt fiind cauzat în principal de lipsa simptomelor. Oamenii nu bănuiesc că sunt infectaţi şi din această cauză nu se testează. În plus, costul efectuării acestor teste la un laborator privat ajunge la 150 de lei, cost pe care mare parte din populaţie nu şi-l poate permite pentru nişte teste de rutină.


Cei care vor să se testeze gratuit se pot programa la telefon 0241.691.730 (în Constanţa) şi 0240.532.345 (în Tulcea) sau online: office@baylor-romania.ro