Maratonul sexual al cărui protagonist ar fi fost Sting, cu mulţi ani în urmă, este doar o legendă. Cea care a făcut lumină în această poveste este chiar Trudie Styler, soţia cântăreţului, care a explicat în tabloidul britanic "The Sun", că totul a început într-un interviu realizat de Sting şi compozitorul irlandez Bob Geldof.
"Geldof a spus că el e un bărbat de trei minute şi că Sting, care făcea yoga, putea merge timp de câteva ore. Sting l-a întrebat în glumă dacă nu a auzit de sexul tantric şi astfel orele de sex s-au tot mărit până când au devenit o zi întreagă", a declarat Trudie Styler. "Măcar de-ar fi fost aşa...", a adăugat ea pe un ton de regret, probabil cu gândul la un cadou de ziua sa.
Trudie Styler este cea de-a doua soţie a artistului britanic şi va împlini vineri 58 de ani.
"Sting a spus-o la 21 de ani, iar acum are 60. Cred că povestea asta a sexului tantric va circula mereu", a conchis Trudie.