Spectacol la Rio: Cele mai frumoase imagini de la înot sincron feminin

Talentul şi abilitatea fetelor care se sincronizează perfect în apă, realizând mişcări ce îmbină sportul cu arta, au oferit unele dintre cele mai frumoase imagini ale Olimpiadei de la Rio.
Puţini înţeleg acest sport, dar tot puţini sunt şi cei care spun că nu le place sau că îi plictiseşte. Înotul sincron feminin pe echipe este o disciplină care fascinează milioane de telespectatori la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice; mişcările sincronizate ale acestor "sirene" moderne, felul în care se scufundă în apă, reuşind în acelaşi timp să se mişte cu graţie, ca nişte balerine, rămâne un mister pentru cei care le urmăresc intrigaţi dansul lor fascinant.
Dar "secretul" lor este previzibil: e vorba de talent, de pasiune şi de multă muncă, de mii de ore de muncă, comprimate într-un spectacol de câteva minute care trebuie să decurgă perfect pentru a fi răsplătit cu medalia de aur.

La Rio, japonezele au mizat pe reprezentarea vechilor tradiţii, iar braziliencele s-au remarcat cu ritmurile de rock-and-roll, dar nicio echipă n-a reuşit să împiedice Rusia să se impună în această finală. Cu un punctaj impresionant de 97,0106 din 100 posibil, rusoaicele şi-au demonstrat încă o dată supremaţia în această disciplină în care excelează de la Olimpiada de la Sydney 2000 încoace, notează Daily Mail.

China a ocupat locul doi, cu 95,6174 de puncte, iar Japonia s-a clasat pe trei, cu 93,7723.


Foto: Hepta, Daily Mail
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
21 August 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod