Sâmbătă, 14 ianuarie, compania Passe-Partout Dan Puric prezintă la Teatrul de pe Lipscani spectacolul aniversar "Toţi Cinci", la trei ani de la premiera acestei piese.
De la prima cortină ridicată, în 2009, spectacolul "Toţi Cinci", cu Ana Pepine, Dana Paraschiv, Silviu Man, Paul Cimpoieru şi Stefan Ruxanda în distribuţie, a avut peste 60 de reprezentaţii pe scene din ţară (Bucureşti, Arad, Timişoara, Cluj-Napoca, Braşov, Piteşti), dar şi din străinătate (Budapesta, Praga, Frankfurt, Skopje). În 2009, compania a participat la Festivalul Internaţional de Teatru de la Avignon Off, prezentând publicului francez un corchiu de artă contemporană românească.
Pe 14 ianuarie, “Toţi Cinci” se joacă la Teatrul de pe Lipscani. În deschidere, spectatorii vor putea urmări un film care adună în câteva cadre cei trei ani de existenţă ai acestui proiect.
Spectacolul e coordonat de Dan Puric. Costumele sunt realizate de Wilhelmina Arz, iar producător este Florentina Ciocănea.
„Toti Cinci" se numără printre primele creaţii proprii ale actorilor şcoliţi de Dan Puric. Piesa deschide poarta spre sufletul omului contemporan bântuit de angoase, frustrări, vise, iubiri şi speranţe traduse în gest, dans şi pantomimă.
Comicul, tragicul şi ilarul converg către un final spectaculos care transcrie în imagini şi emoţii condiţia omului. Demersul spectacolului nu critică omul, nu-l umileşte, ci îl susţine, dialogând profund, precum personajul lui Sorescu: „Lasă, Iona, c-om ieşi noi cândva la lumină!"
Biletele costă 25 şi 30 de lei, iar studenţii au reducere 20 de lei. Pentru rezervări şi informaţii: 021/315.89.80 sau 0761.319.819.
Programul casei de bilete este următorul: marţi - miercuri, 11.00-18.00; joi, sâmbătă, duminică, 12.00-19.00; vineri, 11.00-19.00.
Spectacol aniversar la Teatrul de pe Lipscani
Compania Passe-Partout Dan Puric prezintă sâmbătă, la Teatrul de pe Lipscani, spectacolul aniversar "Toţi Cinci", la trei ani de la premiera acestei piese.