Niciodată nu poţi să te bazezi pe ele şi nici nu şi-au dat vreodată interesul ca să primească titlul de "cel mai bun prieten al omului", notează, pe bună dreptate, Daily Mail. Lor le-a convenit versiunea inversată, cea cu "omul, cel mai bun prieten al pisicii" şi nu renunţă la asta orice ar fi. Iar imaginile publicate de Bored Panda, trimise de stăpânii de pisici din toată lumea, arată încă o dată cum stau, de fapt, lucrurile în lumea asta: suntem doar sclavii unor animale simpatice, irezistibile şi uneori nesuferite care fac ce vor cu noi.
Dacă ai pisică, înseamnă că ai fost cel puţin o dată victima nepăsării ei. Dacă nu ai, acum poţi să ştii ce ai pierdut: nu există pisică în lumea asta care să nu-şi bage lăbuţa acolo unde nu-i farfuria ei şi care să nu strice ceva, cu o nonşalanţă uneori amuzantă, alteori enervantă. Unele şterpelesc mâncare cu viteza lor de prădători înnăscuţi, altele fac găuri în pereţi sau sparg şi dărâmă lucruri.
Cam aşa e cu pisicile: viaţa e frumoasă, dar şi complicată cu ele. Iată de ce!
Simpatice şi nesuferite: 15 situaţii în care pisicile au chef să strice tot
Câteodată, pisicile par să facă fel de fel de prostii doar pentru că vor să ne scoată din sărite. Şi au o pricepere diabolică să-şi aleagă momentele perfecte pentru a strica tot.
Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
19 Aprilie 2018
Posteaza comentariu