Este complicat şi distractiv să jonglezi cu maternitatea, cariera muzicală, dragostea şi viaţa în lumina reflectoarelor, iar în sezonul al doilea al seriei săptămânale Christina Milian Turned Up telespectatorii vor intra din nou în lumea uneia dintre cele mai populare vedete contemporane.
În acest sezon, Christina îşi pune cariera muzicală pe primul loc, angajând o echipă nouă, ceea ce provoacă o mulţime de tensiuni între ea şi mama/managerul ei, Carmen. Christina ne conduce în culisele realizării noului ei videoclip, pentru single-ul „Like Me”, alături de rapper-ul Snoop Dogg.
Lizzy, cea mai mică dintre surori, are un nou iubit, francezul Dom, jucător profesionist de fotbal pe care l-a cunoscut pe Instagram. Cameleonică de fel, brusc e pasionată de orice înseamnă cultură franceză.
Vedete. Muzică bună. Actriţe. Activităţi. Dar întotdeauna, familia pe primul loc. Sezonul 2 al seriei săptămânale Christina Milian Turned Up are premiera vineri, 13 noiembrie, la ora 20:00, numai la E!
Posteaza comentariu