Deşi şi-au recunoscut relaţia în urmă cu doar câteva luni, pentru Lavinia Pîrva şi Ştefan Bănică Jr. lucrurile par să devină foarte serioase. În acest weekend, timişoreanca în vârstă de 29 de ani şi-a dus iubitul acasă, să-i cunoască familia.
Duminică, în cartierul timişorean Lipova a fost sărbătoare. Aflat cu treabă în Timişoara, Ştefan Bănică a mers să-i cunoască pe părinţii iubitei sale.
Paparazzii Spynews.ro i-au fotografiat în premieră pe viitorii socri ai lui Ştefan Bănică Jr.
şi au aflat mai multe detalii despre cei doi. Doamna Stela Pîrvu, în vârstă de 50 de ani, este pensionară şi se ocupă de gospodărie, iar Florin Pîrva, în vârstă de 54 de ani, este consilier la Direcţia Tehnică a Primăriei Timişoara.Ştefan Bănică Jr. a rămas singur de la începutul acestui an, atunci când a anunţat că divorţează de Andreea Marin. De atunci, fiecare a mers pe drumul lui, singurul lucru care îi mai lega pe cei doi foşti soţi fiind Violeta, fiica lor.
Chiar dacă abia în urmă cu câteva luni Ştefan Bănică a recunoscut relaţia cu Lavinia, căsnicia dintre el şi Andreea Marin a fost zdruncinată de un scandal imens care a avut loc în luna septembrie a anului 2011.
Atunci, Lavinia Pârva a fost surprinsă de paparazzi în timp ce intra pe strada pe care are un apartament şi Ştefan Bănică, loc în care cei doi artişti au petrecut aproximativ trei ore.