Cunoscutul cântăreț a fost surprins sâmbătă seara într-un club de pe litoral, într-o ipostază care nu îl caracterizează. În timpul concertului, acesta a apărut pe scenă cu un pahar de whisky din care bea cu poftă. De parcă nu ar fi fost de ajuns, solistului nu i-a păsat că a consumat băuturi alcoolice, și a condus în stare de ebrietate până în capitală.
După despărțirea de Laura Cosoi, Smiley pare că a găsit o modalitate de a trece mai ușor peste acest moment.
Cântărețul a fost fotografiat de reporterii Click, sâmbătă seara în timpul unui concert pe care acesta îl susținea într-un club din stațiunea Mamaia, consumând băuturi alcoolice.De abia ajuns în club, solistul a început să bea dintr-un pahar cu whisky, și a continuat și în timpul concertului. Deși Smiley nu și-a dezamăgit fanii prin show-ul pe care îl face de fiecare dată, imaginea sa cu paharul în mână pe scenă lasă de dorit.
După terminarea concertului, fostul iubit al Laurei, a terminat distracția cu încă o doză de alcool.
Vizibil amețit, artistul a ajuns la hotel împreună cu membrii echipei sale. Deloc conștient de riscurile la care se supune, Smiley a ales să conducă de la hotel înapoi la București, fără a-i păsa de starea în care se afla.
Posteaza comentariu