Smiley a semnat un nou contract cu Pro TV, dar va câştiga mai puţini bani

Dacă anul trecut mai multe vedete au plecat de la Pro TV şi au semnat cu Antena 1, se pare că în 2015 celebrităţile preferă să-şi prelungească angajamentele pe care le aveau cu postul din

Dacă anul trecut mai multe vedete au plecat de la Pro TV şi au semnat cu Antena 1, se pare că în 2015 celebrităţile preferă să-şi prelungească angajamentele pe care le aveau cu postul din Pache Protopopescu.

smiley

Una dintre cele mai importante vedete pe care o are în prezent postul Pro TV este Smiley, care este jurat la „Vocea României“ şi prezentator al show-ului „Românii au talent“. Din câte se pare, artistul a semnat deja prelungirea contractului, fără a se gândi prea mult la bani.

„Recent, conducerea trustului a încheiat o nouă înţelegere cu Smiley.

Artistul este extrem de apreciat, atât pentru abilităţile sale de pe micul ecran, cât şi pentru seriozitatea sa faţă de producători. Suma pentru care a acceptat colaborarea ajunge undeva pe la 40.000 de euro. E mai mică decât în anii precedenţi, însă în perioada de criză este perfectă“, a spus, pentru WOWbiz, un apropiat de-al lui Smiley.

Jurnaliştii de la Click afirmă că salariul lui Smiley va fi de 45.000 de euro, în timp ce în anii precedenţi el a fost plătit cu 100.000 de euro.

Însă, în trecut, el nu avea voie să participe la emisiunile altor televiziuni, dar noul contract pare a nu mai avea această clauză, din moment ce el a apărut în show-ul lui Teo de la Kanal D.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod