Sarcina Oanei Roman, în pericol din cauza fumatului!

Riscurile fumatului în timpul sarcinii sunt mari. O ştim cu toţii, mai puţin Oana Roman. Însărcinată în cinci luni şi jumătate, vedeta în vârstă de 37 de ani nu renunţă la ţigări.

Riscurile fumatului în timpul sarcinii sunt mari. O ştim cu toţii, mai puţin Oana Roman. Însărcinată în cinci luni şi jumătate, vedeta în vârstă de 37 de ani nu renunţă la ţigări. Motivul? Oana susţine că însuşi medicul care îi supraveghează sarcina i-a dat voie să fumeze câteva ţigări zilnic.

Însă numeroşi specialişti o contrazic.

Complicaţiile care pot fi cauzate de fumat sunt naşterea prematură, greutatea mica la naştere sau decesul bebeluşului în pântec. De asemenea, medicii susţin că fumatul în perioada de sarcină provoacă îngroşarea placentei, fapt ce poate duce la ruperea acesteia. Femeile fumatoare se expun totodată unui risc crescut de avort spontan.

Şi mama Oanei, Mioara Roman, recunoaşte că fumatul e periculos în sarcină, însă spune că are încredere în medicul fiicei sale.

"Oanei i s-a spus că poate fuma două-trei ţigări pe zi, că dacă se lasă de tot intră în sevraj. Ea aprinde două-trei ţigări şi gata, nu fumează propriu-zis. Rar o văd fumând... Eu n-am fumat în timpul sarcinii, pentru că la mine fumatul e un accident. Fumez doar la cafea, două-trei ţigări, dar ea a devenit fumătoare în Franţa, în timpul studiilor. Pentru copil e periculos, dar eu ştiu...
nu mă pricep"
, a declarat Mioara Roman pentru ziarulring.ro.

Fumul de ţigară conţine peste 4.000 de substanţe, din care aproximativ 30 fiind considerate foarte nocive.