Diferit faţă de ce-a fost până acum, sezonul 13 al emisiunii pare să le aducă un real ghinion participanţilor. Pavel Stratan şi Monica Davidescu au fost nevoiţi să renunţe la competiţie din cauza unor accidentări destul de grave pe care le-au suferit la repetiţii. Deşi intrată în luptă cu scopul de a ieşi trimfătoare, Monica Davidescu a suferit rupturi de ligament şi de menisc, fiind nevoită să renunţe la participare. Din această cauză, locul actriţei a fost luat de Roxana Ionescu, familiarizată cu dansul încă de anul trecut.
Prezenţa Roxanei din primăvara anului trecut la show nu a putut să treacă neobservată. Calităţile sale artistice, dar mai ales cele fizice au ieşit la iveală prin coregrafiile sexi de care a avut parte în cel de-al 11-lea sezon.
„Eu şi George Boghian, partenerul meu, ne-am acomodat foarte bine, ne potrivim de minune. Am muncit foarte mult săptămâna asta şi sunt foarte fericită că sunt din nou la "Dansez pentru tine". Am puţină febră musculară, dar George e foarte fericit, iar mie îmi creşte inima când văd asta", a declarat Roxana, citată de Click.
Show-ul din această seară va fi unul special, cu mulţi invitaţi surpriză şi special conceput pentru a sărbători 100 de ediţii "Dansez pentru tine". Tot astăzi, îi vom vedea pe Bianca Drăguşanu şi Marian Drăgulescu luptându-se pentru a scăpa de eliminare.