Actriţa pare să-şi fi găsit menirea în viaţă şi, după ultimele evenimente, aceasta ar fi aceea de a face copii. După naşterea primului, frumoasa bruneta a fost auzită că-şi doreşte cel puţin patru. Şi patru se întâmplă, pentru că zilele acestea a anunţat că este însărcinată cu tripleţi.
Ce coincidenţă, ce minune, ce grozăvie... A ordonat şi s-a şi întâmplat. Acum, întrebarea logică este... Această sarcină s-a întâmplat natural sau medicii unguri au ştiut cum să planteze...? Varianta unei fertilizări in vitro pare să prindă contur, ştiut fiind faptul că mai mult de trei operaţii cezariană nu prea pot fi făcute.
Are deja una, când l-a născut pe Zsolt Jr., aşa că şansele erau foarte mici ca Luciu să mai facă încă trei.Cum economia este la modă în această perioadă, mămica de profesie s-a gândit să împuşte mai mulţi iepuri dintr-o lovitură.
Lovitura cea mai mare ar fi ca Pro-ul să-i propună şi un reality show, pentru că subiectul vinde şi, după modelul televiziunilor din străinătate, viaţa în faţa camerelor de luat vederi se cam poartă. În plus, avem şi experienţa Columbenilor care au ales ca naşterea fiicei lor să se producă la ora de maximă audienţă, în direct, la TV.
Eu, m-am decis, o să urmăresc pas cu pas această sarcină, dar şi cum va decurge promovarea ei. Începutul este promiţător!
Posteaza comentariu