Deşi au trecut aproape două luni de la încheierea contractului cu Acasă TV, fostul prezentator al "Poveştirilor de noapte" este încă şomer.
După scandalul iscat de postarea făcută pe Facebook în care ataca familia copilului ucis de maidanezi, viaţa lui Mircea Solcanu s-a schimbat. A fost în oraşul natal, Constanţa, a încercat să-şi găsească un job în radio, apoi a plecat la mama lui, care munceşte în Italia, însă tot nu şi-a găsit liniştea.
Surprins de fotoreporterii de la Click! zilele trecute, fostul prezentator arată vizibil afectat de scandalul declanşat în luna februarie. Slab şi cu privirea tristă, Mircea Solcanu a rămas doar o umbră a prezentatorului vesel al "Poveştirilor de noapte".
La sfârşitul lunii ianuarie, Mircea Solcanu a publicat pe contul său de Facebook un mesaj la adresa familiei Anghel, părinţii copilului omorât de maidanezi: "Familia Anghel! S-a inventat munca.
Dacă nu vă place munca, duceţi-vă copilul să-l mănânce alţi câini... Sper însă ca Bunul Dumnezeu să vă ia şi celălalt copil". La scurt timp, Mircea Solcanu a şters mesajul şi contul de pe reţeaua de socializare şi şi-a cerut scuze tot printr-un mesaj.