Aceasta este povestea Danei Coteanu, cunoscută de public Marijuana.
O ştii pe tânăra care cânta pe vremuri hip-hop, care umplea sălile, care cânta despre neajunsurile vieţii şi despre soarta tinerilor de cartier? Este imaginea clară a omului distrus de droguri.Părea că şi-a revenit, se căsătorise, a născut o fetiţă superbă, era calmă, senină, se ocupa de afacerea de bijuterii înfiinţată de tatăl ei. Între timp a divorţat, dar continuă să meargă la târguri şi să facă afaceri.
Din păcate, însă, din cauza indiferenţei poate, din cauza binelui aparent, din cauza prietenilor, anturajului, din cauza..., Marijuana se află din nou pe marginea prăpastiei. Criză după criză, nelinişte, dureri, depresie, indiferenţă faţă de copil. Această este starea prin care trece tânăra de nici 30 de ani care, până mai ieri, ne povestea cât de bine şi mulţumită se simte.Ştiu că aici v-aţi obişnuit să citiţi despre bârfe, piţipoance sau oameni rataţi.
Există însă şi poveşti care merită amintite, semnale de alarmă care trebuie trase, lupte care trebuiesc duse. Mâine, poimâine, în locul Marijuanei poate fi copilul nostru, sora noastră, prietenul sau, de ce nu, chiar noi.Haide să uităm pentru un moment de superficialitatea care ne înconjoară şi să spunem NU DROGURILOR!
Iată rezultatul consumului!