După mai multe săptămâni în care s-a vorbit că Lora ar forma un cuplu cu Ionuţ Ghenu, managerul ei şi totodată fostul iubit al Doiniţei Oancea, artista s-a decis să rupă tăcerea în privinţa acestei presupuse relaţii.
Imediat după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora Lora s-ar fi refugiat în braţele lui Ionuţ după ce cântăreaţa a divorţat de Dan Badea, Doiniţa Oancea a afirmat că are probleme în relaţie. Apoi, actriţa a dezvăluit că nu mai formează un cuplu cu Ionuţ Ghenu, dar a precizat că Lora nu are nicio legătură cu acest lucru.
Acum, Lora s-a decis să facă lumină în acest caz.
"Este pentru prima dată când chiar simt nevoia să declar că nu am nicio relație care să depășească limitele prieteniei și fac asta și pentru liniștea "managerului" meu, care are de o săptămâna o nouă relație și îmi doresc să nu se strice din cauza presei care ne tot cuplează, că nah, suntem foarte mult timp împreună prin natură job-ului și a prieteniei. Nu mă doare de mine, dar mă doare dacă văd că oamenii din jurul meu, la care țin, ar putea avea de suferit", a scris cântăreaţa pe pagina ei de Facebook.
Posteaza comentariu