Laura Cosoi a trecut peste despărţirea de Smiley şi exclude o împăcare

Acum câteva luni, Laura Cosoi şi Smiley au decis să se despartă fără a face publice motivele separării lor. Chiar dacă admiratorii lor au sperat până în ultima clipă la o împăcare între

Acum câteva luni, Laura Cosoi şi Smiley au decis să se despartă fără a face publice motivele separării lor. Chiar dacă admiratorii lor au sperat până în ultima clipă la o împăcare între cei doi, Laura Cosoi a anunţat că nu mai sunt şanse pentru relaţia sa cu Smiley.

După cinci ani de relaţie, Smiley şi Laura Cosoi şi-au încheiat socotelile, fiecare văzându-şi de viaţa lui din momentul rupturii.

Acum, vedeta pare că a uitat de trecut şi îşi aşteaptă alesul cu nerăbdare.

"Există viaţă şi după 5 ani de relaţie, bineînţeles. Nu sunt nici prima, nici ultima care a trecut printr-o despărţire, important este să mergi mai departe, indiferent de ce se întâmplă în viaţă, să nu ajungi să faci compromisuri în relaţii, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor"
, a declarat Laura pentru Pro TV Magazin, citată de Libertatea.

"Nu sunt astfel de şanse, ceea ce a fost între noi ca poveste de iubire s-a încheiat, mai departe este o relaţie de prietenie naturală, firească", a mai adăugat vedeta.

Chiar dacă nu au spus care sunt motivele despărţirii, s-a vehiculat că Smiley nu era pregătit să se căsătorească şi să aibă copii.

Acest lucru reiese şi din spusele Laurei care arată dorinţa de a avea cu adevărat o familie:

"Am o familie, mă bucur de ce am în momentul acesta, cât despre propria mea familie, va fi la momentul potrivit. Atunci voi face marele pas. Bărbatul care se va ridica la înălţimea aşteptărilor mele, ba chiar le va depăşi, acela va fi tatăl copiilor mei"
.