Mai mult decât atât, ieri Inna a primit discul de aur şi în Elveţia, după Olanda şi Franţa, pentru că piesa "Sun is Up" s-a vândut în peste 15.000 de exemplare.
Date fiind aceste informaţii, nu putem decât să spunem că ne aflăm în faţa unei stategii exemplare de marketing şi PR. Oamenii au ştiut cum şi ce să vândă, în aşa fel încât să le sucească minţile nu numai românilor, dar şi cele din străinătate. Un element care, dacă ar fi să privim pozele din trecut ale artistei, nu promitea mare lucru. Un element care, într-un dintre primele ieşiri în străinătate, nu a fost în stare să scoată 3 cuvinte coerente în limba engleză. Un element care putea trece mai mult decât neobservat dacă nu ar fi existat oameni care să-i contruiască o imagine artificială.
Nu pot să spun că Inna nu are nimic, pentru că aş minţi, însă mi se pare greu de crezut că, fără artificii, ea ar fi putut lupta cu o artista de talia Shakirei. Un exemplu ca cel al Innei, răţuşca cea urâtă, transformată în divă, poate da speranţe tuturor adolescentelor care se visează pe un podium de modă sau pe o scenă. Nu ştiu dacă toată lumea îşi dă seama, dar fenomenul inventat de Andre la sfârşitul anilor '90 continuă şi astăzi, iar unul dintre cele mai bune exemple în acest sens este chiar această Inna.
În continuare, Sun is UP..P, UP pentru Inna