Cei care spun că Denisa Botcari este noua Bianca Drăguşanu au mare dreptate. Nu mai este nicio urmă de îndoială: tânăra face tot posibilul să apară zilnic pe prima pagină a tabloidelor.
După ce s-a făcut remarcată datorită relaţiei pe care a avut-o cu Adrian Cristea, modelul în vârstă de 22 de ani a apărut la braţul lui Liviu Vârciu. „Eu m-am mai văzut cu Adrian. Nu mi-am dorit niciodată să-l transform pe Cristea.
Adrian e obişnuit cu prea multe femei ca să fie fidel uneia. Eu cu Adrian încă vorbesc, ca şi prieteni“, spunea Denisa Botcari, după ce s-a despărţit de fotbalist şi a fost surprinsă alături de vedeta de la Kanal D.La doar câteva zile după ce în presă s-a scris că blonda l-a lăsat pe Cristea pentru Vârciu, prezentatorul TV a afirmat că nu mai are o relaţie cu Denisa. „Nu-mi mai plac blondele, nu-mi plac femeile rele de gură“, a spus Vârciu, când a fost întrebat dacă formează un cuplu cu Denisa Botcari.
După aventura cu Vârciu, care a ajutat-o şi mai mult pe Denisa Botcari să se promoveze, aceasta a sărit în braţele lui Cătălin Botezatu, sperând că acesta o va face o vedetă la fel de cunoscută precum Bianca Drăguşanu.
Cei doi au petrecut o noapte în club, după care s-au retras în camera de hotel a designerului.„Ne-am simţit foarte bine în club. Botezatu este un bărbat extraordinar. Eu mă îndrăgostesc foarte repede. Ar fi ceva rău dacă m-aş îndragosti de el? Nu există comparaţie între Cătălin şi alţi bărbaţi din viaţa mea“, a spus Denisa Botcari.
La aproximativ 48 de ore după ce a afirmat că Botezatu este un om special, blonda a făcut o nouă victimă.
Paparazzii au surprins-o pe aceasta alături de Irinel Columbeanu, despre care jurnaliştii de la Libertatea afirmă că este noul ei iubit. Cei doi au fost fotografiaţi în timp ce serveau masa în restaurantul unui resort din Mamaia-Năvodari, unde amândoi sunt cazaţi.„Irinel e un domn din toate punctele de vedere. Suntem la început şi nu vreau să vorbesc despre viaţa mea personală“, a spus Denisa, potrivit sursei citate.