Bianca Drăguşanu şi Victor Slav sunt de duminică seara, soţ şi soţie în faţa lui Dumnezeu. Mirii şi-au dorit ca evenimentul să fie un pic altfel, şi cu siguranţă au şi reuşit. Cei doi nu au ţinut cont de obiceiuri şi au început petrecerea cu tortul şi focul de artificii.
Când nimeni nu se aştepta, cei prezenţi la eveniment au fost poftiţi afară în ciuda ploii şi a temperaturii scăzute pentru a admira focul de artificii dedicat mirilor. Tot la începutul nunţii, s-a servit şi tortul.
Cununia religioasă prin care Bianca şi Victor şi-au jurat dragoste şi credinţă în faţa lui Dumnezeu a fost una extrem de emoţionanţă pentru participanţi. Emoţiile au copleşit-o pe mireasă care a lăcrimat în faţa preotului atunci când a fost întrebată dacă îşi doreşte să îl ia în căsătorie pe Victor Slav.
La evenimentul care a început la ora 18:00, la biserica Oltea, din Capitală, doamna Slav a atras toate privirile într-o rochie din dantelă franţuzească, creată special pentru ea şi care a costat peste 5.000 de euro.
Alături de miri la biserică au stat şi Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo, cei care ar fi trebuit să le fie şi naşi, dar pe care Biserica Ortodoxă nu-i acceptă, fiind cuplu catolic. Naşii aleşi sunt prieteni mai vechi de-ai Biancăi, Monica şi Cristi Glodean.După cununia religioasă, mirii au mers la restaurantul pregătit pentru petrecerea de nuntă, la care au participat aproximativ 200 de invitaţi. Bianca şi Victor le-au pregătit invitaţilor un meniu de 100 euro, care a conţinut atât preparate sofisticate, cât şi tradiţionale.
Victor şi Bianca s-au cunoscut pe platourile de la "Dansez pentru tine", la începutul acestui an şi s-au căsătorit civil în urmă cu două săptămâni.
Posteaza comentariu