După numai trei luni de când a devenit mamă, mezina preşedintelui s-a întors la muncă, în Parlamentul European. Eurodeputata însă nu a revenit în politică singură, ci însoţită de fiica sa, Sofia Anais, de nici trei luni.
Bebeluşul a fost bine primit de europarlamentari, care l-au copleşit cu atenţie.
"Nu mă pot despărţi de Sofia, aşa că am luat-o cu mine. Acestea sunt primele poze ale sale de la Strasbourg.
Mulţumesc mult tuturor colegilor mei din Parlamentul European pentru primirea foarte călduroasă pe care ne-au făcut-o mie şi Sofiei. I-am simţit alături de mine într-un moment foarte important şi asta a făcut întoarcerea la lucru mult mai uşoară," a scris Elena Băsescu pe pagina de Facebook, unde a postat şi imaginile.EBA nu este prima mamă care îşi aduce copilul la muncă, în Parlamentul European.
Tot la Strasbourg, în urmă cu patru ani, eurodeputata daneză Hanne Dahl a venit la şedinţa Parlamentului European cu bebeluşul în braţe. Politiciana a fost extrem de relaxată, ba chiar a participat la discuţiile în plen şi la vot, copilul fiind aşezat chiar pe masa de lucru la care europarlamentara se afla.Elena Băsescu a născut pe 1 septembrie 2013, la Spitalul Universitar din Bucureşti, prin cezariană.