Începând cu noul sezon al emisiunii „Un show păcătos“, Daniela Crudu a redevenit asistenta lui Capatos, înlocuindu-le astfel pe Loredana Chivu şi pe Ana Maria Mocanu.
Odată cu această mutare, Daniela Crudu a reuşit să-şi mărească venitul lunar, deoarece a rămas în continuare şi în echipa de la Super Bingo Metropolis. Iniţial s-a spus că Daniela câştigă 1.000 de euro de la Bingo şi încă 500 de euro de la emisiunea lui Capatos, astfel că salariul ei lunar este de 1.500 de euro.
Recent, cei de la WOWbiz au aflat însă că venitul Cruduţei este mult mai mare.
Se pare că ea are un salariu fix de 5.000 de euro pe lună, pe lângă cele două proiecte în care este deja implicată urmând ca vedeta să mai fie inclusă într-un nou proiect.Pentru a câştiga aceşti bani, Daniela Crudu trebuie să facă şi unele sacrificii. Deoarece în trecut a părăsit emisiunea „Un show păcătos“ din cauza fostului ei iubit, Dan Capatos şi şefii din Antena 1 i-au pus o clauză serioasă în contract Cruduţei: nu are voie să-şi facă niciun iubit.
Posteaza comentariu