Asistenta lui Capatos este implicată în cel mai mare scandal sexual din ţară. Se pare că, Daniela făcea parte din reţeaua Andreei Marta. Zvonul a ajuns şi la urechile şefilor de la Intact Media, fapt ce îi determină să ia măsuri drastice în ceea ce o priveşte.
Nu ştim exact cum face Daniela Crudu, dar cert este faptul că nu reuşeşte să scape de scandalurile sexuale în care este personaj principal. De curând, asistenta tv a apărut în dosarul reţelei de prostituţie a Andreei Marta, figurând ca una dintre "premiante". Şi chiar dacă a negat orice implicare în acest scandal, surse din Antena 1 suţin că, de data aceasta, şefii trustului nu vor să o mai ierte.
Anul trecut, Daniela a mai fost implicată într-un scandal cu Leo de la Strehaia, care susţinea că i-a oferit 10.000
de euro pentru o noapte de amor. Atunci, a fost dată afară de la 'Neaţa", dar angajată la "Un show păcătos".
"Dacă se dovedeşte, într-adevăr, că Daniela e implicată în reţeaua de prostituţie, ea va pleca de la "Un Show Păcătos"! Eu i-am luat apărarea în scandalul cu Leo de la Strehaia, convins fiind că este nevinovată. Am scăpat-o de şomaj. Sper
să nu fie adevărat pentru că va avea probleme", spune Capatos pentru Antena 2.
Cruduţa nu recunoaşte însă nimic din tot ce se petrece şi susţine că nu a avut nicio legătură cu această Marta.
Surse din echipa Intact au declarat pentru Libertatea, că aceasta va fi dată afară pe 2 august, şi nu din cauza
iubitului gelos, ci pentru că şefii nu o mai vor.
Pe de altă parte, Dan Capatos a declarat într-una din emisiunile sale, că Daniela o va înlocui pe Simona Gherghe cu
o altă producţie tv pe timpul vacanţei. Date fiind circumstanţele, nu ştim dacă această emisiune va mai fi realizată cu sau fără Cruduţa.
Posteaza comentariu