Faptul că milionarul din Corbeanca este de-o dezinvoltură şi o libertate în gândire dusă la extrem uneori, ştiam, dar ceea ce mă frapează este faptul că, din păcate, trecerea anilor nu-l face puţin mai înţelept. Că are zeci de amante - ok - că se laudă cu potenţa - ok - că spune vrute şi nevrute - ok -, însă zilele acestea, mie personal, mi se pare că a cam întins coardă.
Afaceristul a povestit într-o emisiune de larg interes cum a fost dezvirginat şi cum, de emoţii, organul său a clacat. Ştiu că sună de-a dreptul oripilant şi că domnul Ţânţăreanu nu demonstrează decât că este extrem de... libidinos, dar ce să-i faci, dacă o caută. "Eram în clasa a IX-a, aveam un coleg Corbel Guriţă, care avea o curvă pe care o tot aducea acasă la el.
Avea vreo 30 de ani, dar era profesionistă. Aşa că m-a chemat şi pe mine şi mi-a zis că mi-a aranjat o treabă. M-am speriat, dar am intrat cu băbăciune în cameră şi nu mi se scula de frică. Asta a fost prima dată. Cu ea îndoită, nu am prea reuşit de frică, aşa că nu a fost cine ştie ce".
Băbăciune, nu se scula, curvă - acestea sunt cuvintele pe care le foloseşte milionarul la tv, într-o emisiune cu audienţă bunicică, cu target feminin, întâmplarea având loc în emisiunea moderată de Mircea Solcanu, "La Naiba să Poveştim".
Dragă domnule Ţânţăreanu este de-a dreptul degradant pentru dumneavoastră să faceţi astfel de afirmaţii. Ştiu că la modă sunt piţipoancele şi scandalurile, dar un om cu prestanţa dumneavoastră nu are voie să o ia astfel pe arătură. Nu vă mai merg afacerile şi vreţi cumva să o cotiţi spre televiziune? Îmi pare rău să vă spun, dar nu prea aveţi cum, pentru că, de frică s-ar putea să... repetaţi experienţa din adolescenţă.
Posteaza comentariu