Atacul Mihaelei Rădulescu la preoţi provoacă scandal

Vedeta în vârstă de 44 de ani reuşeşte să se menţină în atenţia publicului în ultimul timp implicându-se în numeroase scandaluri. După zarva produsă de incidentul cu Daniel Constantin,

Vedeta în vârstă de 44 de ani reuşeşte să se menţină în atenţia publicului în ultimul timp implicându-se în numeroase scandaluri. După zarva produsă de incidentul cu Daniel Constantin, bărbatul pe care l-a acuzat de hărţuire sexuală, Mihaela Rădulescu creează din nou vâlvă. De data asta diva a declarat război preoţilor, scandal care a izbucnit chiar în Postul Crăciunului.

Nemulţumită de rezultatele campaniei umanitare pe care a condus-o pe internet şi nu numai pentru dotarea a 15 maternităţi, vedeta a explodat. Diva i-a acuzat pe reprezentanţii Bisericii că nu se implică suficient în campaniile umanitare, pe măsura rolului și forței sale în societate. "Nu mai daţi de pomană preoţilor, pentru că nu cred că Dumnezeu vrea asta", este îndemnul vedetei. "Am un vis - să văd măcar o biserică din România care să facă o campanie umanitară, adică să ajute cu adevărat o comunitate. Există excepţii, ştiu câţiva preoţi minunaţi, care au schimbat lumea în care trăiesc, dar, cei mai mulţi nu folosesc cutia milei pentru enoriaşi sau pentru problemele lor, ştiţi la fel de bine că mine, doar că nu îndrăzniţi să o spuneţi", a scris Mihaela pe pagina de Facebook. "Pe voi nu vă miră că în satele de unde auzim de cele mai tragice poveşti despre vreo familie numeroasă, pe care se dărâmă casa, preotul are o casă în deal, trainică şi cu cămară mereu plină?!... Chiar nu vă sună anapoda că-s sate întregi cu 2 biserici, dar nicio şcoală?!...", a continuat ea

Întrucât subiectul este deosebit de sensibil și a provocat numeroase reacții, Mihaela a revenit asupra temei cu o nouă postare, la fel de generoasă și pe un ton la fel de critic, menționând că nu dorește să jignească pe cineva, ci să-i trezească din letargie pe cei care ar trebui să se afle în primele rânduri atunci când este vorba de ajutorarea persoanelor aflate în suferință.

Mesajul vedetei a fost încurajat de sute de fani care i-au răspuns prin numeroase comentarii.
Daniel i-a transmit Mihaelei: "Imi pare bine ca cineva cunoscut a pus problema cum trebuie. Popii sa aiba un salariu fix si sa dea chitante pentru toti banii primiti in orice imprejurare. Sa nu mai faca evaziune! Sa aiba statut de functionar public. Primul lor gand este sa aiba cat mai mult si putine sunt cazurile unde au avut mila fata de cei amarati. Catedrala se va face fiindca se vor invarti bani cu nemiluita. Biserica romana este stat in stat. Capii bisericii se intrec in nelegiuiri cu guvernantii. Pe niciunii dintre ei nu-i controleaza nimeni... nici macar D-zeu."

Şi Andrei i-a dat dreptate vedetei: "Mihaela nu face decat sa spuna un adevar incontestabil : Lacomia preotilor este fara margini iar menirea lor este aceea de a prosti si fura lumea . Naivitatea nascuta din ignoranta face din oameni niste sclavi ai ritualilor impuse de religii .Daca noi toti am face ceea ce face Mihaela n-am avea tupeul sa venim aici si s-o criticam ...insa noi suntem doar niste jalnici carcotasi care nici macar nu stiu ce inseamna a aprecia . Darnoi care habar n-avem de daruirea si altruismul acestei femei insa stim sa pupam oase si icoane venim aici si dam sfaturi despre si cum."

"In Bucuresti sunt 200 de biserici ortodoxe si 74 apartinand altor religii. Spitale sunt numai 43. Oamenii cand se imbolnavesc dau fuga la spital nu la biserica.Atunci de ce este nevoie de 274 de biserici numai intr-un singur oras?Ca sa faca preotii averi pe spinarea oamenilor.Tipam cand dam mita medicilor (si avem dreptate) dar nu tipam cind umplem buzunarele popilor.Pe vremuri au fost preoti adevarati care au cinstit numele bisericii si pe al lor dar acum in zilele noastre cei ce se fac preoti o fac din dorinta de a se imbogati rapid si usor nu pentru ca ar fi credinciosi din cale afara sau ar avea vreo chemare pentru cele sfinte.Hai sa mai construim biserici ca ne sunt de mare folos," spune şi Marina Marin.

Legionarul comentează şi el: "Orice rugaciune ai face te stie Dumnezeu! Isus a spus ca oamenii sa nu mai cladeasca locasuri si sa se inchine la farisei,ca vor veni vremuri cand multi vor vorbii in numelelui, ci sa se inchine direct lui Dumnezeu,  atoatestiitorul, celor vazute si nevazute. Popii din zilele noastre sunt acesti farisei, care subjuga poporul si ia taxe. Ar trebui sa se creeze o noua biserica care sa nu ia bani oamenilor, trebuie sa se schimbe ceva, altfel oamenii vor deveni atei ca in europa de vest."

Vedeta a primit însă şi critici: "Cu tot respectul,Mihaela dragă,nu sunt de acord cu generalizarea unui comportament...Să ştii că fiecare este responsabil de ceea ce face,de ceea ce spune,de ceea ce gândeşte dar şi de ceea ce îi determină pe alţii să gândească...Aşa că,mai ales tu,care eşti o persoană publică,trebuie să fii conştientă de faptul că vorbele tale au greutate.Aşa că,lasă pe alţii să judece cu atâta asprime..."CINE SE SIMTE FĂRĂ PATĂ SĂ ARUNCE ÎNTÂI CU PIATRA..." i-a transmit Maria.

"Un om care şi-a schimbat religia în funcţie de interes ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un om care a scuipat pe ţara în care a trăit ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un om care i-a oferit copilului imaginea unei mame vagaboande ar trebui şă-şi ţină gura închisă. Un om care vede că nu-i merg campaniile pentru că nimeni nu mai dă pe el nici măcar o ceapă degerată ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un om care vede cum, într-o ţară ortodoxă, se înmulţesc ca ciupericle după ploaie misionarii bisericilor străine şi ai cultelor ahtiate după banii enoriaşilor fără ca nimeni să nu ia atitudine ar trebui să-şi ţină gura închisă. Un asemenea om ar trebui să stea dracului la el acasă şi să nu mai scoată râtul în lume", scrie şi mrn200v.

"N-ar fi oare mai bine si mai potrivit sa intrebe Mihaela Monaco, cine si cum din sistemul de stat capturat, a praduit bugetul de sanatate vital pentru asigurarea si salvarea acelor crunt de dramatice suferinte ale semenilor sai? N-ar fi cazul sa intrebe si acele faimoase organizatii umanitare , de ce totusi au sedii si dotari de lux si cei oropsiti ai soartei beneficiaza doar de firimiturile ajutoarelor. N -ar fi oare mai indicat sa-i sensibilizeze pe acei barosani ai natiei , sa fie la fel de generosi ca cei din strainatate? Preotii asa cum sunt ei, sa-i lase in plata lui Dumnezeu," comentează şi D.