Andreea Mantea şi Ştefan Stan se joacă de-a iubirea în emisiunile TV

După ce a aflat din presă că Ştefan Stan a părăsit-o, Andreea Mantea a primit declaraţii de dragoste de la cântăreţ prin intermediul unei emisiuni TV. Se pare că iubirea dintre cei doi se

După ce a aflat din presă că Ştefan Stan a părăsit-o, Andreea Mantea a primit declaraţii de dragoste de la cântăreţ prin intermediul unei emisiuni TV. Se pare că iubirea dintre cei doi se consumă mai mult la TV decât în particular.

Despărţirea s-a produs după o perioadă scurtă de relaţie, dar cei doi încă mai au sentimente puternice unul faţă de celălalt. Pentru că Ştefan Stan nu a avut curajul de a-i spune în faţă că vrea să se separe de ea, prezentatoarea a încercat să ia legătura cu el şi să lămurească problema. După ce l-a sunat de mai multe ori, vedeta TV s-a dus în casa unde locuiau împreună să-i ceară explicaţii, dar Ştefan nu a vrut să-i răspundă.

"Nu mai am chei de acolo.

Am bătut la uşă şi el a venit să întrebe cine e. Am zis Andreea şi am auzit cum se îndepărtează, i-am auzit paşii. Suntem într-un film cu proşti? Acum plânge? Hai să terminam această şaradă", a spus Andreea Mantea pentru WOWbiz.

Se vede clar că Andreea încă îl iubeşte pe Ştefan Stan şi că a încercat să clarifice în particular probleme dintre ei doi.

"Este un om frumos, curat. El m-a aşteptat pe mine 35 de ani, eu pe el 26. Îl iubesc de mor, sunt sigură. Sunt atât de călită, nu e prima oară când am fost dezamăgită, de data asta am fost şi umilită. Este prea mult să îmi transmită un mesaj la TV.

Suntem doi proşti, doi penibili, am luat-o razna de la prea multă iubire", a mai adăugat Mantea.

Chiar dacă Ştefan s-a plâns că relaţia lor nu mai mergea din cauza expunderii exagerate la TV şi că vrea să-şi trăiască povestea de iubire departe de ochii lumii, primul pas spre împăcarea cu fosta iubită l-a făcut tot la televizor. Tot în cadrul emisiunii CanCan Tv a explicat de ce nu i-a răspuns la uşă şi de ce şi-a schimbat decizia peste noapte.

"Am închis toate luminile în casă, am început să beau când a venit Andreea. Bătea la uşă să îi deschid, dar i-am spus că nu. Stăteam în sufragerie şi mă gândeam ce prost sunt.

Am fost băţos şi nu i-am răspuns, mă alimentasem de la băutură. M-am îmbătat de supărare! Am băut bere după bere şi mă durea fiecare moment în care o vedeam plângând", a explicat artistul.

Printre explicaţii şi scuze, cântăreţul îi cerea printre lacrimi Andreei să se întoarcă acasă şi să o ia de la capăt.

"Dragă Andreea, această relaţie dintre noi va dura cât o vrea Dumnezeu. Nu sunt nici eu în măsură şi nici tu să oprim sentimentele frumoase care sunt între noi. Vreau să avem o relaţie Ştefan Stan - Andreea Mantea şi atat. Nu avem nevoie de televizor, ci de oameni simpli, de prieteni. Avem nevoie de doamna Cati de la cafea.

Îmi pare rau că mă vezi plângând ca un pisic, dar vreau să avem momentele noastre. Andreea, te aştept acasă!", a declarat câştigătorul de la Vocea României.

Cuvintele iubitului nu au lăsat-o indiferentă pe Andreea, dar aceasta nu mai e dispusă să se umilească din nou la uşa lui. Vizibil rănită, bruneta i-a transmis că îl aşteaptă la ea acasă dacă într-adevăr vrea să îl ierte.

"Stii unde sunt Ştefan, te aştept acasă. Acasă la mine", a punctat Mantea.

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod