Să vorbeşti despre chile (chili peppers - ardei iuţi, n.r.) în Mexic înseamnă să vorbeşti despre identitate. Nu doar că ei îi cultivă din timpurile străvechi ale civilizaţiilor precolumbiene, dar în această ţară există cel puţin 64 de soiuri. Ardeii şi tortilla sunt ingrediente de bază ale bucătăriei mexicane, aşa cum pâinea şi vinul sunt pentru tradiţia franceză.
A mânca ardei iute e un mod de a câştiga respect, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, iar copiii sunt presaţi, la un moment dat, să mănânce ardei pentru a demonstra că s-au maturizat.
Pornind de la această premisă, Jozef Ibarr a realizat un eseu foto, intitulat "Los Enchilados", termen care în Mexic înseamnă să te parfumezi cu mirosul unui ardei iute delicios şi foarte intens. Fotograful le-a cerut voluntarilor să muşte cât de mult pot dintr-un ardei Habanero, desemnat în 1999 de Cartea Recordurilor drept cel mai iute ardei din lume.
Chipurile din aceste imagini, schimonosite de un amestec devastator de durere şi plăcere, spun tot despre ce poate face un ardei Habanero.